0:00

Război în USL – Ursărescu: „PSD se trage din PCR și FSN!”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* „Eu am adus banii de asfaltări la Târgu Neamţ, nu cei care se bat cu pumnul în piept”, a spus liderul liberal

* „În interiorul USL, ca și în orice altă familie, există sincope”, crede şi senatorul Ţapu

La alegerile de la PNL Târgu Neamț, desfășurate, duminică, 7 iulie, Dorinel Ursărescu, şi-a atacat voalat partenerii de USL. Dacă pe timpul prezenței președintelui PSD Neamț, Ionel Arsene și a primarului Daniel Harpa, discursurile au fost diplomate și pline afecțiune de ambele părți, după plecarea acestora, discursurile au luat o întorsătură neașteptată. Practic, șeful liberalilor din Neamț, și-a acuzat partenerii de USL că nu dau doi bani pe onoare, respect, loialitate și statornicie. Nici pactul de coabitare dintre Ponta și Băsescu nu e pe placul deputatului liberal. Pe parcursul discursului, Ursărescu a amintit și posibilitatea ca cei de la PSD să se descotorosească de PNL, încheind cu bomboana de pe colivă: „PSD se trage din PCR și FSN!”

PSD și șutul în fund

„Noi, liberalii, am considerat întotdeauna că suntem altfel, pentru că avem un respect deosebit pentru niște valori fundamentale, valori care definesc PNL, valori care ne-au ținut în viață peste 138 de ani, cum ar fi respectul, onoarea, loialitatea, statornicia. Sunt lucruri pe care noi liberalii le avem. PNL face parte din USL, dar cu lipsă de modestie, putem considera că partidul nostru a fost motorul acestei Uniuni, fără de care, dând lucrurile înapoi, nu era posibilă schimbarea unui regim care devenise anti-românesc și care batjocorea poporul român. PNL nu-și permite să încalce cuvântul dat în fața partenerilor de Uniune și cu atât mai puțin cuvântul dat în fața alegătorilor. Sigur, valorile de care pomeneam mai devreme, PNL nu poate avea pretenții și față de partenerii noștri din USL, care nu dau doi bani pe ele. Și vedem astăzi mai mult decât oricât. Dacă noi, liberalii, respectăm valoarea, onoarea, credința, în rândul partenerilor noștri de alianță au apărut valori noi, cum sunt coabitarea, reevaluarea. Astăzi, văzând cum stau lucrurile, chiar și în cadrul USL, cred că deviza liberală, Prin noi înșine, e mai valabilă ca oricând. Noi nu putem să reevaluăm sau să coabităm. România are șansa să-l dea pe Crin Antonescu președinte. Trebuie să ne mobilizăm toți liberalii, pentru că alegerile europarlamentare sunt foarte importante, chiar dacă pentru mulți, nu înseamnă mai nimic. Dacă PNL va obține un scor bun la aceste alegeri, asta ne va securiza în cadrul USL și ne va și defini ca și singurul partid de dreapta. La stânga știm cine este. Este un singur partid, PSD, continuator al PCR și al FSN”, a spus Dorinel Ursărescu.

Primar liberal în 2016 la Târgu Neamț?

Senatorul PNL, Eugen Țapu Nazare a transmis liberalilor, îndemnul ca, în 2016, la Primăria Târgu Neamț să ajungă un liberal: Da, îi dau dreptate domnului deputat Arsene, am convingerea că PNL va da viitorul președinte al României, domnul Crin Antonescu. Deși în interiorul USL, ca și în orice altă familie, există sincope, această uniune va rezista cel puțin până după alegerile prezidențiale. Dacă vă veți mobiliza și veți fi uniți, în 2016 veți câștiga Primăria Târgu Neamț”.

Dorinel Ursărescu a bătut şi apropouri referitor la proveniența banilor pentru asfaltări în Târgu Neamț: „Am participat la acea întâlnire cu ministrul Helvig, unde s-a solicitat bani pentru asfaltări, inclusiv la Târgu Neamț. Au fost solicitate 3 proiecte și toate au fost aprobate. Eu personal am fost acolo și iată că acum se primesc și bani pentru aceste asfaltări. Că sunt mulți care se bat cu pumnul în piept după ce lucrurile s-au întâmplat”.

Ciprian Traian STURZU

Articolul precedentCând șefu’ nu-i acasă, secunzii joacă pe masă?
Articolul următorSinaxar: Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei. Sf. Mc. Apolonie, Vianor şi Siluan (post)

1 COMENTARIU

  1. Într-adevăr, PNL-ştii au avut un respect deosebit pentru valori fundamentale ca: onoare, respect, loialitate, statornicie. Dar aceste valori nu te definesc pe tine, Ursărescule, care în realitate eşti o batjocură pentru PNL, indiferent cât de sus te-ai cocoţat.
    Deviza liberală „Prin noi înşine” a devenit de când eşti mare „star” la liberali „Pentru mine însumi”, cu desconsiderarea PNL-ştilor adevăraţi din Piatra Neamţ.
    Este şi motivul pentru care numărul membrilor naţional- liberali a scăzut considerabil la Piatra Neamţ. Cine are încredere în tine, tu un om lipsit de caracter, un mincinos notoriu.
    Tu nu realizezi că noi nu dăm nici doi bani pe tine, pentru că eşti o lichea ?!!!

Comentariile sunt închise.