Râul Moldova traversează microhidrocentrala

Moment istoric vineri, la Roman, după ce constructorii au deviat râul Moldova de la cursul firesc, astfel încât apa să poată trece prin microhidrocentrală. Devierea râului s-a făcut fără probleme, iar specialiștii au pus din nou în funcțiune stavilele gonflabile și cele metalice, pentru a vedea cum se comportă acestea în realitate, când există un nivel normal al Moldovei. La eveniment au fost prezenți și șefii de servicii, precum și proiectantul.
„Am asistat la o finalitate a unei noi etape din acest obiectiv: aducerea Moldovei pe cursul vechi, prin închiderea brațului artifical care s-a creat pentru desfășurarea lucrărilor. Lucrările vor continua, inclusiv cu clădirea tehnică și se va trece la crearea părții de beton dintre pinteni către celălalt mal, până în digul Apelor Române. Să mergem cu vreme bună și în mai-iunie să punem în funcțiune acest obicetiv. Am trecut de partea grea, de emoții. Va mai fi emoție, dar pozitivă, la montarea turbinelor. Hidrocentrala este sofisticată. Se vor monta senzori de nivel, care vor porni și închide automat turbinele, pentru a avea un bun raport între nivelul apei în lac, debitul râului și producția de enrgie electrică”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.
Partea de construcții se va finaliza în acest an, speră Societatea Construcţii Hidrotehnice Iași, cea care a realizat lucrarea. În primăvara anului viitor vor fi montate și turbinele, acesta fiind deja comandate în Franța.
„Urmează să facem lucrările pe celălalt mal și amenajarea coronamen-tului. În martie 2014 vom monta turbinele și în mai-iunie va deveni funcțională. Am folosit pentru con-strucție 6.300 metri cubi de beton și 80 de tone de oțel beton. Acum două săp-tămâni am fost în Franța și ne-am asigurat că furnizorul are condițiile că, până în decembrie, va încheia producerea microhidro-agregatelor. Nu are rost să le aducem pe timp de iarnă, așa că ele vor fi montate în primăvara anului viitor. Este prima investiție din țară cu asemenea echipamente, este o premieră în România”, a declarat Bogdan Spătariu, director de producție Construcții Hidro-tehnice Iași.
Primarul Laurențiu Leo-reanu spune că nu sunt probleme în ceea ce înseamnă derularea pro-gramului european, rambur-
sările venind la timp pentru a deconta lucrările făcute. Mai mult, în ceea ce privește negocierile pentru ca energia produsă de microhidro-centrală să fie integrată în sistemul național, primarul s-a mulțumit doar să spună că “lucrurile se vor rezolva”. Pentru 2014, din bugetul local vor fi alocați bani pentru modernizarea Punții ce face legătura între Roman și Cotu Vameș, iar în următorii ani se va încerca accesarea de fonduri europene pentru amena-jarea, pe zona Ștrandului, a unei faleze.

Claudia MATEI

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...