Supravieţuitorul accidentului de la Girov trimis la Iaşi!

accident mortal 04Supravieţuitorul accidentului de la Girov a fost trimis la Iaşi, în stare foarte gravă.

Tânărul, care are 17 ani, este în comă profundă, din cauza unei lovituri puternice la cap, care i-a lezat creierul. În plus, a suferit multiple fracturi costale şi fractură de coloană cervicală.

Ceilalţi doi tineri, de 17 şi 18 ani, şi şoferul, care avea 24 de ani, au fost duşi la morgă, iar mâine, 18 iulie, li se va face necropsia. Medicii de pe ambulanţele care s-au dus la intervenţie i-au resuscitat, însă niciunul nu a răspuns manevrelor.

„Situaţia din judeţul Neamţ este alarmantă, pentru că se întâmplă foarte multe accidente mortale,unele cu victime multiple”, a declarat comisarul şef Paul Tablan, şeful Poliţiei Neamţ.

„Bilanţul tragic al accidentului de azi noapte ne duce spre vârful clasamentului naţional, ceea ce nu se justifică nici prin valorile de trafic, nici prin numărul de drumuri din judeţ. Am făcut permanent acţiuni în stradă, şi pe viteză, şi pe alcool, dar în ciuda măsurilor preventive, continuă să se petreacă accidente foarte grave, cu 3, 4 morţi odată. Săptămâna viitoare, poliţiştii rutieri vor fi din nou în stradă şi vor acţiona pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente”.

Palmaresul şoferului, enumerate de poliţie, nu sunt tocmai lăudabile. Avea permis de conducere din anul 2011. În 2014 a fost prins băut la volan, dar sub limita infracţiunii, aşa că a fost amendat, iar permisul i-a fost suspendat. În 2015 a fost găsit conducând un autoturism cu numerele de înmatriculare expirate şi i s-a întocmit dosar penal. Pe parcursul cercetărilor, a condus pe bază de dovadă înlocuitoare, dar la un moment dat nu s-a mai dus s-o prelungească, aşa că acum nu avea permis de conducere valabil. Şi, din nou, conducea un autoturism care avea numerele expirate de anul trecut. Medicul legist care va efectua necropsia, va stabili şi dacă tânărul băuse, ceea ce este foarte posibil având în vedere că se întorcea de la discotecă. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bărbat accidentat pe trecerea de pietoni în Bicaz

Un bărbat în vârstă de 72 de ani, din...

Dronă prăbușită în județul Suceava, la 20 de km de granița cu Ucraina

Actualizare: „În urma verificărilor efectuate de către echipa de...

Botoșani. Casă distrusă după o deflagrație la Cristești

Acoperișul unei locuințe a sărit în aer și din...

Iași. Muniție descoperită în timpul unor lucrări de construcții

Nu mai puțin de 92 de elemente de muniție...

Căutarea unei nonagenare în Comarna, final cu emoție și solidaritate!

O misiune de căutare a unei persoane dispărute, în...