ACTUALIZARE: Poliţia Rutieră Neamţ a formulat primele concluzii după cercetarea preliminară de la faţa locului.
„Colegii noștri sunt încă la fața locului. Se continuă ancheta, pentru a se stabili clar împrejurările care au dus la producerea accidentului. Șoferul, un bărbat de 71 de ani, care circula pe DN 15, având direcția de mers dinspre Bicaz spre Piatra Neamț, a părăsit prin partea dreaptă a sensului său de mers partea carosabilă, acroșând o femeie, care era în afara şoselei. În urma testării cu alcooltestul, rezultatul a ieșit negativ”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
În acest moment, polițiștii nu au putut furniza mai multe informații despre starea victimei. (Andreea AMARIEI)
*****
ŞTIRE INIŢIALĂ: O persoană a fost grav rănită, în această dimineață, 17 august, într-un grav accident rutier, la intersecția DN 15 cu DC 132 Vădurele, în satul Vădurele, comuna Alexandru cel Bun. Vom reveni cu amănunte. (ZCH NEWS)