unnamed 1Revenirea la Vlad Angheluță la Târgu Neamț pare să dea mai multă credibilitate zvonurilor care circulă în ultimul timp în urbea de pe malul Ozanei. Despre Angheluță se vorbea  deja de mult timp și, la bursa pariurilor, era cotat cu șanse puține de a continua la județ. De aceea, a fost reevaluat un alt zvon care ocupă o poziție fruntașă în discuțiile inițiaților: plecarea doamnei Laura Maftei din funcția de secretar al orașului Târgu-Neamț. Motive ar fi destule: Laura Maftei ar dori să se mute cu serviciul în București, unde de altfel locuiește și muncește și jumătatea sa. Laura Maftei este de mai multe zile în concediu, iar acest lucru a dat apă la moară discuțiilor.
Contactată telefonic, Laura Maftei nu a dorit să confirme dacă se pregătește să părăsească postul de la Primărie: „Acum, sunt în concediu. Când voi avea ceva oficial vă voi anunța. Nu vă pot spune, nimic, deocamdată. Timpul le va rezolva pe toate. Chiar, nu am ce să vă spun. Nu știu dacă voi pleca. Știți prea bine că nu am treabă cu presa și nu-mi place să ies în evidență. Sunt în concediu și chiar nu vreau să mă gândesc la asta. Am nevoie să mă liniștesc. Am nevoie de liniște.” Dacă ar fi să dăm un pronostic, șansa ca actuala secretară să rămână în funcție este destul de mică. Cel mai probabil, vom avea curând un concurs pentru funcția de secretar iar Oana Maria Iftode șef Serviciu Juridic-Contencios din cadrul primăriei, s-ar mula perfect pe funcție. Este o altă posibilitate la bursa zvonurilor locale.
C.T. STURZU

Articolul precedentVIDEO Cine este șef la Apa Serv SA Neamț?
Articolul următorMărţişorul, între paraua de altă dată şi kitsch-ul de astăzi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.