tractorProgramul „Rabla pentru tractoare” a cărui ghid a fost lansat în consultare publică aduce vești bune pentru fermieri care pot primi finanțări nerambursabile consistente pentru achiziția unui astfel de utilaj. Programul este o noutate absolută în domeniu și se va derula prin Administrația Fondului pentru Mediu. Fermierii pot obține finanțări pentru achiziția de tractoare de până la 55.000 de euro, tva inclus, sprijinul acordat fiind între 65 și cel mult 80 de procente. Valoarea cea mai mare se acordă fermierilor tineri, care nu au împlinit vârsta de 40 de ani.

Este vorba despre un program pilot, pentru că nu am mai finanțat tractoare sau mașini agricole autopropulsate. Ne propunem să sprijinim producătorii agricoli care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare pentru achiziționarea de tractoare și mașini agricole autopropulsare, inclusiv accesorii aferente, noi și mai puțin poluante. Bucuria personală pe care o am este aceea că, spre deosebire de panouri fotovoltaice pe care le importăm din piețele asiatice de cele mai multe ori, avem în România producători de astfel de tractoare sau utilaje agricole și sper ca un număr cât mai mare din aceste echipamente să fie produse în România”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, citat de stiripesurse.ro.

Una din condițiile de eligibiltate pentru intrarea în program este ca fermierii care doresc să-și cumpere utilaje noi, cu finanțări nerambursabile, să dețină atestat de producător.

FOTO agrointel.ro

(G. S.)

Articolul precedentCum pot fi retrași și reînscriși elevii din clasa pregătitoare și clasa I
Articolul următorAlți șapte pompieri din Neamț au plecat în misiune în Grecia
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.