„Rabla pentru sobe 2024-2025”. Program de finanțare pentru încălzirea locuințelor din mediul rural

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat lansarea programului național „Rabla pentru sobe” dedicat locuințelor din zona rurală montană.

Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței „Focus Energetic”, în care s-a discutat despre provocările sezonului rece 2024-2025 pentru sistemul energetic din România.

Programul, în valoare de 500 de milioane de lei, vizează creșterea eficienței energetice a gospodăriilor care folosesc lemne pentru încălzire.

„Vom finanța 75% din cheltuiala cu instalarea unei sobe eficiente energetic, care trebuie să fie la un standard european, numit Eco Design, ceea ce înseamnă un randament de cel puțin 80%, deci ele vor consuma la jumătate sau poate chiar o treime din cantitatea de lemn utilizată acum pentru a încălzi aceeași suprafață.

Nu se pune problema să renunțăm la această sursă de încălzire, lemnul de foc, acolo unde este accesibil, se folosește dintotdeauna, nu avem de ce să cerem cuiva să schimbe modul în care își încălzește locuința. Cu atât mai mult cu cât lemnul de foc este o resursă regenerabilă”, a declarat pe o rețea de socializare, Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Pe lângă eficiență, sobele finanțate trebuie să îndeplinească cerințele stricte, conform standardelor UE: emisii de particule sub 40 mg/m³ și emisii de monoxid de carbon sub 1.500 mg/m³.

Programul este destinat solicitanților din comunele situate în cele 27 de județe montane, conform Legii muntelui nr. 197/2018. Primăriile din aceste comune se pot înscrie în program prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). După publicarea listei primăriilor acceptate, gospodăriile eligibile vor putea aplica pentru finanțare printr-o platformă dedicată acestui proiect, iar fiecare beneficiar va primi un voucher pentru achiziția și montarea sobei.

În cadrul fiecărei sesiuni de înscriere fiecare gospodărie poate depune o singură cerere, iar finanțarea va fi limitată la un plafon de 10.000 de lei per sobă, inclusiv TVA, în limita bugetului alocat fiecărei primării.

Denisa POPA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Razie pe DN 2 – polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni, majoritatea pentru viteză

Acțiunea tip RELEU, care a avut loc pe DN...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

FOTO. Suceava. Două persoane au murit carbonizate în urma unui accident la Fântâna Mare

Actualizare: Polițiștii au stabilit identitatea victimelor care au murit...