Publiserv: Amplu program de reabilitare a străzilor din Piatra Neamţ

Bulevardele, arterele principale și mai multe străzi din Piatra Neamț au intrat într-un amplu program de refacere completă sau reabilitare. Publiserv, societatea Consiliului Local care se ocupă de întreținerea drumurilor de pe raza muncipiului, a demarat lucrările în forță mai ales că vremea bună din ultima perioadă a permis acest lucru. Pe toată perioada lunii aprilie se va acționa, cu două echipaje și utilajele aferente, în paralel, la plombări sau refaceri de covoare asfaltice. Primul cartier vizat, în afară de arterele intens circulate din centrul orașului, este Gara Veche. Plombările și asfaltările se realizează în baza unui program pus la punct de comun acord, de Primăria Piatra Neamț și Publiserv.

publiserv 2014 05

Lucrări în Gara Veche

”Noi am demarat deja lucrările în cartierul Gara Veche unde unele dintre străzi erau foarte deteriorate după perioada de iarnă. În momentul de față se frezează și se plombează pe strada Cârlova, pe bulevardul Mărășești, și pe strada Târnavelor. Pe străzile Lotrului, Eliberării, Solidarității, Râmnic, Războieni 1 se frezează și se toarnă asfalt. Tot în cartierul Gara Veche, pe strada Războieni 2, echipa Publiserv va intra să refacă total bordurile și strada în sine pentru că acolo este de fapt pietriș, strada nu a fost asfaltată, acolo e ceva mai mult de lucru”, a precizat Elena Boengiu, director  Publiserv Piatra Neamț.

publiserv 2014 07

Săptămâna viitoare, în Precista şi Dărmăneşti

În continuare se va lucra pe toate străzile municipiului însă, într-o primă etapă, începând cu săptămâna viitoare, echipele Publiserv vor intra pe strada Alexandru Lăpușneanu, care va intra în reabilitare completă. Potrivit directorului Publiserv, acest lucru presupune decopertarea completă a arterei și turnarea covorului asfaltic.

publiserv 2014 10

”După finalizarea lucrărilor din cartierul Gara Veche se va intra în cartierul Precista și vom începe cu strada Alexandru Lăpușneanu. În paralel se va lucra și în cartierul Dărmănești pe străzile Mihai Viteazu, Armoniei și Nicolae Iorga. Anumite porțiuni din aceste străzi vor fi frezate și plombate, iar anumite porțiuni vor fi decopertate și se vor turna covoare asfaltice, aceste lucruri fiind stabilite în baza unui program. De asemenea vor mai fi și alte străzi de asfaltat în cartierul Gara Veche însă așteptăm ca firmele care lucrează la reparațiile și reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, să termine la rândul lor lucrările, iar acest lucru este valabil pentru mai multe artere de circulație unde se lucrează la rețeaua de apă și canalizare. Acele străzi nu pot fi asfaltate decât după ce se finalizează reabilitările rețelelor de alimentare cu apă. Tot în această perioadă se lucrează la refacerea marcajelor rutiere, s-a început cu zona centrală, mă refer la bulevarde și patrulaterul din centrul municipiului și se va continua cu refacerea marcajelor la trecerile de pietoni, cu precizarea că aceste marcaje se refac pe timp de noapte pentru a nu îngreuna traficul rutier. De asemenea am demarat și programul de reparații la băncile amplasate pe aproximativ 500 de coșuri de gunoi”, străzi, în cartiere, și urmează ca tot Publiservul să monteze în tot orașul a mai spus Elena Boengiu, director Publiserv Piatra Neamț.

Irina CĂLIN

Autor:

Ultima ora

Mihai Eminescu, comemorat la Biblioteca Județeană G.T. Kirileanu Neamț

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu" Neamț a organizat astăzi, 15 ianuarie, un program cu prilejul Zilei Culturii Naționale, în cinstea poetului nepereche, Mihai Eminescu, cea mai importantă voce a literaturii române.

La noapte, revine gerul în Moldova!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că noaptea de...

Pieton accidentat la ieșirea din Piatra Neamț

Actualizare:  Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție, în urma...

Doi nemțeni au ajuns la închisoare pentru infracțiuni împotriva minorilor

Polițiștii nemțeni au pus în executare două mandate de...

Profesorii pensionabili, mutați la finalul repartizărilor. Reguli noi în Educație din anul școlar 2026–2027

Profesorii care solicită menținerea în activitate după 65 de ani vor putea ocupa în continuare posturile doar dacă acestea rămân disponibile după soluționarea situațiilor de restrângere de activitate și completare de normă.

Eminescu la Piatra Neamț

„Fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci”...

FOTO. Accident cu două victime la Poiana Teiului

Actualizare: Mai multe informații despre accident au fost furnizate...

Neamț. Bărbat găsit spânzurat în curtea casei

Tragedie în comuna Păstrăveni din județul Neamț. Miercuri, 14...