PSD îi răspunde lui Ursărescu

dorinel ursarescu

Organizația PSD Târgu Neamț se declară indignată după declarațiile președintelui PNL, Dorinel Ursărescu, de la alegerile liberalilor târgnemțeni. Atunci, penelistul șef și-a criticat colegii de la PSD, imediat după ce liderii acestui partid, Ionel Arsene, Vasile Nica și primarul Daniel Harpa, au părăsit sala. Ursărescu i-a acuzat pe partenerii de USL că nu dau doi bani pe valori precum onoare, respect, loialitate și statornicie, că există pact de coabitare între Ponta și Băsescu și, bomboana de pe colivă, că PSD se trage din PCR și FSN! Cu bătaie locală, Ursărescu a spus ceva și de banii primiți de Târg pentru asfaltări de drumuri, bani care ar fi fost aduși prin efortul concertat al liberalilor.

Acum, PSD-ul local, prin vocea președintelui Vasile Nica, se declară deranjat de cuvintele șefului PNL, mai ales că, spune Nica, Ursărescu n-a mișcat un deget pentru Târgu Neamț: ”Nu pot să spun decât că fondurile pentru asfaltările din oraș au început să vină numai datorită nouă, celor de la PSD, prin implicarea deputatului Ionel Arsene și a primarului Daniel Harpa, în timp ce dl. Ursărescu nu a mișcat un deget. Noi nu ne vom crampona de declarațiile lui, ci ne vedem de îndatoririle noastre, cu care ne-au însărcinat cetățenii din Târgu Neamț. Împreună cu primarul Daniel Harpa, o să muncim ca acest oraș să se dezvolte. PSD va respecta protocolul USL și nu suntem timorați de declarațiile domnului Ursărescu”.

După cât de vehement era dl. Ursărescu mai acum o săptămână, scopul său nu părea a fi cel de a timora PSD, ci, mai degrabă, de a-și încuraja proprii oameni. Asta pentru că europarlamentarele de anul viitor sunt un test în care partidele din USL vor intra fiecare pe propriile picioare. ”Noi, liberalii, trebuie să ne mobilizăm electoratul. Dacă nu vom ști să ne mobilizăm la aceste alegeri și nu vom obține un scor bun, partenerii noștri, care acum își arată dragostea față de noi, ne vor da un șut. Or să spună că ei sunt mai puternici și mai grași, or să-și pună ei candidat la președinție. Dacă PNL va obține un scor bun, asta ne va securiza în cadrul USL și ne va defini ca singurul partid de dreapta. La stânga știm cine este. Este un singur partid, PSD, continuatorul PCR și al FSN-ului”, spunea Ursărescu. (C.T. STURZU)

Autor:

Articolul precedent
Articolul următor

Ultima ora

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...

Vaslui. Două persoane au murit într-un accident produs între un autoturism și un autotren

În dimineața zilei de astăzi, s-a produs un accident...

Iași. O femeie ar fi oferit unei minore bani și o mașină pentru a-și schimba depoziția

O femeie din orașul Hârlău, județul Iași, a fost...

Sărbătoarea creștină a Înălțării Sfintei Cruci

În data de 14 septembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...

Sărbătoarea creștină a Înălțării Sfintei Cruci

În data de 14 septembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc...

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...