0:00

Acesta a fost lait-motivul declarațiilor susținute de Victor Ponta și Rovana Plumb, la unison, cu prilejul vizitei făcute la Piatra Neamț, în ultima zi a lunii mai, cu doar trei zile înainte de finalul campaniei electorale.

Mesajul s-a dorit a fi nu unul de mobilizare, ci mai mult un angajament în fața social-democraților că, după alegerile locale pe care ei le vor câștiga, Centrul va avea grijă să-și ”facă temele” și să revină la guvernare, pentru a continua lucrurile bune făcute pentru România, în perioada 2012-2015, cât prim-ministru a fost Victor Ponta.

Fostul premier a transmis mesaje de susținere pentru colegii candidați din Neamț, pe organizație, dar și punctual, asigurându-i că le va fi aproape. Acum doar ca simplu membru de partid, coleg, din toamnă ca un participant activ la guvernarea PSD.

* Rovana Plumb: ”Îmi doresc foarte mult ca Liviu Harbuz să fie primarul municipiului Piatra Neamț”

Sunt bucuroasă că sunt la Piatra Neamț cu cel pe care eu îl consider cel mai bun premier al României, după ’89, Victor Ponta”, a declarat Rovana Plumb, ministrul Muncii și Familiei în guvernarea PSD. ”Cunosc Piatra Neamț de când eram mică și știu că este o adevărată Perlă a Moldovei și merită cel mai bun primar”, a adăugat aceasta.

Cine este cel mai bun primar pentru Piatra Neamț?

Liviu Harbuz poate aduce schimbarea la Piatra Neamț, poate aduce dezvoltare, pentru că este un profesionist, un spirit inovator, are cel mai bun program, cu soluții pentru oameni și dezvoltarea localității. Programul lui pentru Piatra Neamț răspunde cu soluții tuturor problemelor municipiului. Îmi doresc foarte mult ca Liviu Harbuz să fie primarul municipiului Piatra Neamț”, a mai spus Rovana Plumb, precizând că și ”La Consiliul Județean Neamț, la fel, avem o echipă puternică, în frunte cu Ionel Arsene, care este un om energic, serios, competent, care își asumă responsabilitatea”.

Mesajul Rovanei Plumb pentru alegătorii nemțeni a fost cât se poate de clar: ”I-aș ruga pe cetățenii din Piatra Neamț, din județul Neamț, să aleagă PSD, pentru că, astfel, vor avea siguranța că deciziile și cheltuirea banilor vor fi transparente și numai în folosul oamenilor. Perioada 2012-2015 a fost una de relansare și reconstrucție a României. Guvernarea PSD s-a ținut de cuvânt față de oameni și vrea în continuare să ajute. Echipele PSD sunt cele care pun pe primul loc oamenii”.

* Victor Ponta: ”Guvernul PSD a scos Piatra Neamț din faliment”

”PSD are cea mai bună echipă, propune cele mai bune proiecte pentru județul Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAm venit astăzi, împreună cu Rovana, să ne arătăm sprijinul pentru candidații PSD de la Neamț, pentru candidatul la municipiul reședință de județ – colegul meu, Liviu Harbuz -, pentru toată organizația județeană, în frunte cu Ionel Arsene, și, în mod special pentru candidatul nostru de la Roman, dl. Gheorghe Oprea. Spun în mod special, pentru că, la Roman, întotdeauna bătălia este grea, fiindcă acolo, cu sau fără Elena Udrea, primarul rezistă de la un partid la altul”, a explicat, dintr-un început, Victor Ponta. ”Am venit la Piatra Neamț și ca să le spunem oamenilor ce a făcut pentru ei guvernarea PSD în perioada 2012-2015. Și mă pregăteam să le amintesc oamenilor de creșterea pensiilor, de majorarea salariilor, reducerea TVA și toate celelalte, până când colegii de aici mi-au atras atenția asupra unuia din cele mai importante aspecte care privesc Piatra Neamț. Pentru că, deși Piatra Neamț nu avea primar PSD, guvernul PSD pe care l-am condus a scos orașul din faliment, atunci când am alocat acea sumă de bani de care primăria avea nevoie pentru a achita datoria către E-On. Și tot cu sprijinul guvernului PSD, tot la Piatra Neamț, prin Ministerul Dezvoltării, s-au alocat fondurile pentru reconstruirea Pieței Centrale. Și am făcut aceste lucruri pentru municipiul Piatra Neamț, pentru locuitorii de aici, tocmai pentru că nu a contat culoarea politică atunci când a venit vorba de interesul comunității”, a spus Victor Ponta.

Vreau și cred că, acum, oamenii sunt alături de noi, și în județ, și la Piatra Neamț, și la Roman. Pentru că au putut vedea diferența în aceste șase luni, de când este acest guvern. Noi am îndreptat relele din trecut, după guvernarea PDL”, a adăugat acesta.

(D.O.)

Articolul precedentDrăgușanu și Iacoban, atac la administrația pietreană
Articolul următorGALERIE FOTO Romașcanii au parcare etajată în Piața Centrală
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.