justitie ciocan balanta

* trei dintre victimele grecului au primit daune totale de 120.000 de euro
* instanţa l-a obligat pe inculpat să plătească şi cheltuielile judiciare din cei 8 ani de procese: 50.000 de lei

După 9 ani de anchetă şi 8 ani de judecată, proxenetul grec Antonios Bozonis a fost condamnat, ieri, de magistraţii Tribunalului Judeţean Neamţ la o pedeapsă de 7 ani de închisoare cu executare şi 3 ani de interzicere a unor drepturi. Instanţa a decis, de asemenea, să confişte de la traficantul de persoane suma de 810.000 de euro (bani obţinuţi de pe urma exploatării unor fete) şi să-l oblige la plata unor despăgubiri de 10.000, 50.000 şi 60.000 de euro, către cele trei tinere care s-au constituit părţi civile în dosar. Pe parcursul cercetărilor, anchetatorii au audiat foarte multe fete, însă doar vreo 13 dintre ele au mers până la capăt în proces şi doar 3 au cerut daune.

Bozonis (52 de ani), cetătean grec cu domiciliul în Atena, a fost cercetat pentru trafic de persoane şi proxenetism încă din anul 2005. După ce a fost trimis în judecată a plecat din România, deşi avea interdicţie de a călători dincolo de graniţă. A fost arestat în 2007 în Grecia, tot pentru proxenetism, iar anchetatorii români au fost nevoiţi să se deplaseze la Atena, pentru a-i prezenta materialul de urmărire penală. Ulterior, magistraţii au aşteptat să se termine procesul din Grecia, astfel încât inculpatul să poată fi prezent în instanţă, aşa că au dat nişte termene foarte largi. Dincolo de complicaţiile cu procedurile şi translatorii, în primă fază avocaţii grecului au atacat absolut orice act întocmit de anchetatori, pe excepţii, aşa încât s-a ajuns până la nivelul Curţii Constituţionale. Toate aceste lucruri au dus la prelungirea procesului.

Afacerea cu fete a fost pornită de grec în tandem cu Mihaela Ivan, o tânără din Roman, care a fost la rândul ei victima unor proxeneţi încă de când era minoră. Ajunsă în Grecia la doar 17 ani, Mihaela a învăţat repede cum stau lucrurile şi a evoluat de la stadiul de victimă la cel de autor. A început să racoleze fete cărora le promitea locuri de muncă decente, exact după modelul capcanei în care picase ea însăşi. Grecul s-a ocupat cu restul reţelei, care presupunea o mulţime de pioni, fiecare cu rolul lui în transport, cazare, trecerea frauduloasă a graniţei şi apoi găsirea clienţilor şi supravegherea “surselor de venit”. Reţeaua lui Bozonis s-a dezvoltat încet şi sigur, nu doar în România, ci şi în alte ţări din Europa.  O parte dintre victime, care n-au avut abilităţile şi nici dorinţa de a evolua ca Mihaela Ivan au reuşit să ajungă la autorităţile elene şi să reclame ce li s-a întâmplat. Bozonis a fost monitorizat şi prins în flagrant, la Roman, exact în timp ce racola două fete, cărora le oferise nişte salarii de nerefuzat pentru a lucra, chipurile, într-un restaurant din Atena.

Deşi în cazul Mihaelei Ivan, judecată şi ea pentru trafic de persoane şi proxenetism, lucrurile ar fi trebuit să se mişte mai repede, nici procesul ei nu s-a încheiat cu o sentinţă definitivă.  În 2010, femeia a fost condamnată de Tribunalul Judeţean Neamţ tot la 7 ani de închisoare şi la plata unor daune de 110.000 de euro către victimele sale. Una dintre ele n-a fost, însă, mulţumită, a atacat sentinţa şi a obţinut rejucarea cauzei.

Între timp, Bozonis a fost condamnat şi în Grecia, unde legile în privinţa exploatării omului de către om sunt foarte dure. Individul a primit exact 20 de ani de închisoare exact pentru faptele pentru care a fost judecat în România, în plus fiind doar deţinerea de arme şi ameninţarea – metodele pe care le folosea la nevoie, ca să “convingă” fetele să “muncească” pentru el şi să-I predea toţi banii.

Cristina MIRCEA

Articolul precedentHepatita A se întinde în tot județul
Articolul următorVictor Ponta – ajutat sau sabotat?