Protest preventiv

protest sistache 01

Aproximativ 20 de oameni s-au adunat ieri, în fața Teatrului Tineretului, pentru a protesta împotriva fracturării hidraulice, a explorării și exploatării gazelor de șist. Potrivit celor prezenți la miting, ieșirea în stradă a fost cauzată de „începerea lucrărilor de prospectare, acestea fiind realizate de SC Prospecțiuni SA”.

Cel de-al doilea motiv invocat se referă la un comunicat de presă prin care Romgaz a anunțat numele a peste 30 de localități unde se vor face prospecțiuni, printre care apare și Piatra Neamț. Oamenii prezenți pe scările Teatrului Tineretului vorbeau și despre faptul că în comuna Ștefan cel Mare oamenii și-au dat acordul, prin semnături, pentru prospectarea terenurilor.

Participanții la miting au precizat că nu au cerut oficial un punct de vedere celor de la SC Prospecțiuni SA, dar protestul este unul preventiv.

protest sistache 02

„Luăm în calcul ceea ce s-a întâmplat la Pungești. Credem că, astăzi, se fac prospecțiuni, iar mâine ne vor spune că am găsit gaze, petrol, știu eu mai ce, numai bun de exploatat. Vrem să tragem un semnal de alarmă pentru ca lumea să știe ce se întâmplă. Vrem să se înțeleagă că nu suntem împotriva dezvoltării economice, dar avem datoria patriotică de a ne păstra țara așa cum am primit-o: curată”, au spus mai mulți protestatari. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Cristi Chivu a câștigat Cupa Italiei cu Inter și încheie sezonul cu două trofee

Cristi Chivu a câștigat Cupa Italiei cu Inter, 2-0...

Iași. ANAF – suspiciuni de fraudă de peste 13 milioane de lei în domeniul imobiliar

În urma unei acțiuni de control în domeniul imobiliar,...

Activitatea ITM Neamț pentru luna aprilie – 14 persoane prestau muncă nedeclarată

Verificările efectuate de funcționarii din cadrul Inspectoratului Teritorial de...