0:00

Aflăm pă surse dișcrete, că tot e la modă, precum că gingașa doamnă vice de la cejeu e bântuită grozav de incompatibilități gheboase și că nu găsește soluția să scape de scamele trecutului, nici cu slujbe. Așa că se vântură ideea după care incompatibil de gingașa doamnă ar fi pe felie să se ducă în locu altei doamne la trolee și transpoarte, pusă în postura deloc fericită de a scoate castanele din jar în scandalul traseelor dă autobuze. Acuma, nu știm cât de comod i-ar fi doamnei pomenite la început, că dacă se plantează pă foncția amintită, posibil să nu mai fie și conselier de cejeu, deci jenibil dintr-un punct de vedere. Dar noi credem că doamna lucrează din greu la vindecarea incompatibilității și eventualele scenarii îs numa de speriat.

 De când o seamă de colegi o luat piețele în vizor, ies la vedere o seamă de fapte care nu au curajul să bucure o parte a urbei. Cică la Măriței în piață se urmărește cu abnegație să se facă amintire acest loc și în acest scop cei care deservesc spațiul sunt ținta a tot felul de șicane bărboase. Una din ele l-o vizat pă singurul producător de lapte, care dă la analize lapte de i-o venit acru. Evident rezultatele venite atestă că laptele lui e zer, așa că omu o tremis probe prin vecini să vază dacă-i bun produsu ori vacile îs betege. Surpriza a fost că probele din vecini o ieșit bune de tot, deci laptele e bun de dat la copchii. Acuma, judecând noi dupe analize, am ajuns la concluzia că ori laptele nu cadrează politic, ori vacile nu au semnat adeziunile care trebuie. Rămâne de văzut dacă cei ce vor dispariția pieței în discuție or să mai găsească moșmande noi de alungat comercianții, ori vor să face vreun mol.

 În perioada asta cât junele prifect den celălant municipiu se caută de sănătate, domnu suptprifect de la târg s-o mutat în beroul de la etaju unu den casa albă și dă impresia că se simte plin dă șefie. Când semnează ceva să uită la hârtie ca și cum ar vrea s-o facă mai albă, pixul e apăsat cu dignitate și finalul este savurat cu sentimentul lucrului făcut cu temei. Acuma, nu mai punem la socoteală că vorbește cu presa cam de la masardă spre demisol, dar ne gândeam la o vorbă a lui cumătru den dreapta cu perciunii fleașcă de entuziasm acum, care zice, că păzea până unde te sui, ca să nu fie dureros la șale atunce când aterizezi forțat, adică ești doborât. În rest, dom suptprifect e fercheș tare, ptiu, să nu fie cu deochi de la vreun partid ceva.

Articolul precedentProtest preventiv
Articolul următor„All inclusive” pentru elevii de liceu

1 COMENTARIU

  1. Ei nu stiu sefii cei mari?! Stiu ce se intampla, insa, asa este directiva de la stapanul orasului ….european!

Comentariile sunt închise.