Un proiect de lege, aprobat de Comisia de buget a Camerei Deputaților și care așteaptă votul final în această cameră decizională, prevede un impozit unic de 10% pentru bacșișul obținut din serviciile prestate în alimentația publică.

”Mecanismul de plată, încasare și distribuire către angajați este extrem de simplu. Clientul alege valoarea bacșișului pe care vrea să-l plătească și indică pe nota de plată fie suma procentuală, fie suma absolută. Suma urmează a fi trecută distinct pe bonul fiscal eliberat de operatorul economic prestator al serviciului. Acesta din urmă asigură distribuirea integrală a bacșișurilor adunate către angajați, iar la data plății reține impozitul de 10% şi îl virează la bugetul de stat. Deci, angajatul nu va fi obligat să facă nimic în plus față de momentul actual, doar să înmâneze clientului nota de plată”, precizează Bogdan Huțucă (PNL), președintele Comisiei de Buget, Finanțe, Bănci într-un comunicat de presă.

chelnerNu este prima tentativă de a reglementa modul în care clienții pot răsplăti modul în care au fost serviții la anumite categorii de servicii din zona Horeca. Bacșișul poate fi plătit atât cu cardul, cât și în numerar, dat fiind faptul că plățile virtuale sau online au devenit o obișnuință și în România. Proiectul stabilește că bacșișul astfel reglementat, nu poate fi reconsiderat de către autoritățile fiscale ca venit de tip salarial sau asimilat salariilor, iar în același timp, nici operatorul economic nu poate înregistra ca și cheltuială, distribuirile de bacșișuri către salariați. Singura sarcină fiscală stabilită de lege asupra acestor sume este impozitul pe venit de 10%.

“Serios, așa de săraci suntem? Am ajuns să impozităm și bacșișul!?”, a comentat Adrian M., 26 de ani, ospătar în Piatra-Neamț. (Angela Croitoru)

Articolul precedentEra digitalizării: cazierul judiciar ar putea fi obținut electronic
Articolul următorDezbateri în prelungiri pentru taxa de turism la Piatra Neamţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.