Dezbateri în prelungiri pentru taxa de turism la Piatra Neamţ

Vineri, 11 noiembrie, Primăria Piatra-Neamț a organizat o dezbatere publică, pentru a-i consulta pe reprezentanții mediului de afaceri din zona hotelieră, pensiuni, tour-operatori pe marginea unei taxe de promovare a turismului. Inițial, aceasta a fost gândită ca un procent de 3% din banii plătiți pentru cazare de către turiștii veniți din alte părți ale țării sau din alte țări. Nemțenilor nu le va fi percepută o astfel de taxă.

Taxa ar urma să fie inclusă în preț, banii adunați pe final de lună ar fi vărsați la Direcția de Taxe și Impozite Piatra-Neamț de unde ar ajunge la Organizația de Management a Destinației (OMD) turistice Piatra-Neamț. OMD este o entitate formată din reprezentanți ai administrației publice locale și ai firmelor de turism, tour-operatori, care ar avea ca principal obiect de activitate promovarea orașului ca destinație turistică și organizarea unor activități în acest sens.

La dezbatere a asistat pentru scurt timp și Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, venit la Piatra-Neamț pentru lansarea programului regional Nord-Est. Acesta și-a arătat deschiderea pentru astfel de dezbateri: “Orice decizie care afectează mediul de afaceri ar trebui să aibă la bază o astfel de dezbatere, un astfel de dialog”.

Nivelul taxei nu a fost încă stabilit. Administrația a propus 3%, mediul de afaceri a cerut 1%. Prima rundă de dezbateri nu a fost însă una concludentă, astfel încât s-a ajuns la concluzia că este necesară o nouă întâlnire, undeva la finalul săptămânii viitoare. După ce toate detaliile vor fi stabilite, noua taxă de turism va fi supusă aprobării Consiliului Local Piatra-Neamț. (Angela Croitoru)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.