Promovare istorică în Liga a III-a pentru județul Neamț: Speranţa Răuceşti a câștigat barajul cu Unirea Mircești

Speranta Raucesti
Speranta Raucesti

Speranţa Răuceşti, campioana judeţului Neamţ la finalul acestui sezon, a reuşit o promovare în premieră în Liga a III-a. În prima manşă a barajului, disputată în deplasare cu campioana judeţului Iaşi, Unirea Mirceşti, fotbaliştii nemţeni au învins cu scorul de 2-1 (1-0). Golurile formaţiei nemţene au fost marcate de Spînache (în minutul 17) şi de fostul jucător – antrenor al Cetăţii Târgu Neamţ, Daniel Zavate (în minutul 62), iar reuşita gadelor a fost semnată de Negreu (în minutul 68). Returul dintre cele doua formaţii disputat sâmbătă, 27 iunie, de la ora 17:30, pe stadionul comunal din Răuceşti, s-a închiat la egalitate, scor: 1-1. “Ar fi fost păcat să dăm cu piciorul unei munci dintr-un întreg an competiţional, etapă în care am făcut cu toţi sacrificii.“, a declarat Daniel Zavate, antrenorul – jucător al echipei Speranţa Răuceşti, cel care a înscris și golul din meciul retur.

Mihai STOIAN

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...