cj start upHary Ilan Laufer, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și  Antreprenoriat, şi Adrian Mlădinoiu, secretar de stat în cadrul Secretariatului  General al Guvernului, s-au întâlnit astăzi, în sala Consiliului Judeţean Neamţ, cu reprezentanţi ai primăriilor din judeţ, firmelor, dar şi altor organisme, ce pot accesa fonduri, din cele 500 milioane de euro puse la bătaie pentru a revigora economia prin intermediul startup-urilor. Cei doi au declarat că e nevoie de un echilibru între întreprinderile care se deschid şi cele care se închid, iar situația existentă în prezent nu este ”tocmai sigură pentru mediul de afaceri românesc”. Într-un an, din trei firme înfiinţate, doar una supravieţuieşte.

Adrian Mlădinoiu a spus că ”Este nevoie de o clasă antreprenorială puternică şi asta putem face doar prin educaţie. Este o componentă esenţială pentru dezvoltarea acestui program. În ultimii ani, antreprenoriatul a fost într-o zonă gri, în care cetăţeanul care a vrut să dezvolte o afacere a trebuit să treacă printr-un hăţiş birocratic. Acest proiect de educaţie are două componete, universitar şi liceal. De anul viitor, trebuie să existe programe de educaţie antreprenorială în universităţi şi înfiinţarea, în 2018, a primului liceu antreprenorial din România”.

Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a ţinut să-și exprime bucuria și speranțele: ”Mă bucur că, la acest eveniment, participă tineri, văd mulţi în sală şi mă bucur. De asemenea, văd şi mulţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, ceea ce este foarte bine şi sper să fie o discuţie interactivă cu rezultate pozitive”.

Prezent, de asemenea, la eveniment, subprefectul Iulian Jugan și-a exprimat dorința ca ”judeţul Neamţ să ocupe un loc fruntaş la accesarea de fonduri pe acest program”.

Mihai Apopii, președintele Camerei de Comerț și Industrie Neamț și vicepreședinte al Camerei Naționale, și-a arătat disponibilitatea de a ajuta în accesarea acestor fonduri: ”Camera poate oferi sprijin celor interesaţi să aplice pentru întocmirea planurilor de afaceri. În condiţiile de finanţare, se obţin puncte dacă cei care aplică au curs de management şi noi suntem acreditaţi pentru acestea. Ne dorim ca aceste programe să fie demarate cât mai repede”.

Prin ”Programul pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii”, program care încurajează dezvoltarea spiritului antreprenorial – Start-up Nation – România, statul va acorda ajutor de minimis, de maximum 200.000 lei pentru un beneficiar, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile; numărul maxim estimat este de 10.000 de IMM-uri. Potrivit secretarului de stat din MMACA, Hary Ilan Laufer, ”Ne apropiem şi am ajuns la o variantă finală a programului şi criteriilor de selecţie şi eligibilitate”. ”Prin acest program, se doreşte stimularea înfiinţării unor societăţi în România şi cred că este un program de finanţare cu măsuri speciale, care să susţină orice fel de antreprenor care are o idee bună, dar, în acest moment, nu are capital. Varianta finală va fi gata săptămâna viitoare. În ordonanţă, sunt alte criterii, însă o să schimbăm OUG prin care a fost creat StartUp-ul. Important este că TVA-ul nedeductibil a rămas cheltuială eligibilă, ceea ce reprezintă un ajutor major pentru cei care accesează acest proiect”.

Tot astăzi, 30 martie, la Piatra Neamţ, au fost anunţate şi câteva din modificările aduse proiectului iniţial. Potrivit condiţiilor de eligibilitate, e nevoie ca societatea să fie înfiinţată după 30 ianuarie 2017, să fie creat un loc de muncă (proiectul prevedea, inițial, minimum 2 locuri), iar acest post trebuie menţinut 3 ani.

Proiectul, al cărui scop este, cum spuneam, înființarea a măcar 10.000 de firme și, deci, tot atâtea locuri de muncă, se va derula pe 4 ani și, numai în acest an, 2017, beneficiază de 500 de milioane de euro finanțare. După ce va fi făcut public proiectul modificat, vor începe înscrierile, în luna mai. Cei interesați vor avea la dispoziție 15 zile pentru a aplica. Proiectele se vor putea depune fie online – în prezent se lucrează la o platformă -, dar și offline, la oficiile teritoriale.

În Regiunea Nord-Est, oficiul va funcționa la Iași.

(Gianina BUFTEA)

 

Articolul precedentLIGA A V-A: CSM Ceahlăul Piatra Neamţ joacă vineri la Viitorul Podoleni
Articolul următorFOTO&VIDEO Serile Filmului: Omagii pentru Ion Creangă şi Dorel Vişan
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.