Programul Administraţiei Fondului de Mediu “Casa Verde Fotovoltaice” a avut un succes fulminant. După ce bugetul alocat zonei Bucureşti –Ilfov a fost epuizat în 9 minute (detalii aici ), astăzi,24 mai, la ora 10,00, a avut loc sesiunea de înscriere a persoanelor fizice pentru Regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. “Bugetul de 245.060.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele trei minute prin înscrierea unui număr de 12.253 de persoane fizice“, transmite AFM într-un comunicat de presă.
Programul sesiunii de finanţare pentru regiunea Moldovei în care intră judeţul Neamţ, alături de Bacău, Botoşani, Iaşi, Suceava şi Vaslui va avea loc în perioada 29 – 31 mai, cu începere la ora 10:00, în prima zi şi până la ora 23:59, în ultima zi. Bugetul alocat este de 279.480.000 lei.
“Și cu această sesiune ni s-a reconfirmat interesul major pe care îl au oamenii față de acest program. Nu pot decât să mă bucur și să mă asigur că înscrierile se vor desfășura în continuare în cele mai bune condiții. Încă de când am venit în instituție, una dintre prioritățile mele a fost să eficientizez și să simplific Programul Casa Verde Fotovoltaice prin elaborarea unei noi aplicații informatice care să permită persoanelor fizice o înscriere fără probleme pentru a beneficia de subvenția de 20.000 de lei oferită de AFM”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculăescu.
Angela Croitoru