PROGRAM Săptămâna Voluntariatului la ISU Neamţ

PROGRAM Săptămâna Voluntariatului la ISU NeamţInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ anunţă că, în perioada 14-20 mai, se va desfășura Săptămâna Națională a Voluntariatului. „Evenimentul este menit să mobilizeze cât mai multe organizații și voluntarii pe care acestea îi implică, pentru a sărbători împreună voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunității pentru acesta și pentru a recunoaște public activitatea voluntarilor. În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Petrodava» al județului Neamț, va organiza și desfășura o serie de activități ce au ca scop promovarea activităților de voluntariat în vederea angrenării cetățenilor care pot avea un rol în dezvoltarea comunității”, se precizează într-un comunicat de presă. Programul anunţat de ISU Neamţ este următorul:

  • 13.05.2018 – etapele pe raioanele de intervenție a concursurilor profesionale, cu serviciile publice voluntare/private pentru situații de urgență, la care vor participa peste 800 de voluntari din localitățile județului;
  • 15.05.2018 – etapa județeană a concursului cu tematică de protecție civilă “Cu viața mea apăr viața”, la care vor participa aproximativ 100 de elevi din învățământul gimnazial și liceal;
  • 16.05.2018 – etapa zonă a concursului cu tematică de prevenire și stingere a incendiilor “Prietenii Pompierilor”,  la care vor participa peste 300 de elevi.

ISU Neamţ anunţă şi reluarea campaniei de recrutare de noi candidați în cadrul programului de voluntariat „Salvator din pasiune!”. „Toate aceste activități le vom realiza cu sprijinul voluntarilor recrutați în programul de voluntariat «Salvator din pasiune!» din anul 2016 și 2017”, precizează aceeaşi sursă. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...