Un bărbat de 52 de ani, din Dobreni, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de omor după ce și-a ucis cumnatul. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, iar la finele procesului judecătorii vor stabili dacă bărbatul este vinovat sau nu.
Fapta a avut loc de Florii, pe 9 aprilie 2023, când bărbatul s-a deplasat în localitatea Cășărie, la domiciliul mamei. Acolo s-a întâlnit cu cumnatul, iar în urma unui conflict spontan, a pus mâna pe un cuțit și l-a înjunghiat de două ori, o dată în abdomen și o dată în torace.
Imediat a fost solicitat ajutor iar bărbatul a fost transportat la spital. Cu toate eforturile medicilor, nu a mai putut fi salvat și s-a stins. Ulterior agresorul a fost pus sub acuzare pentru omor.
(G.S.)