Probleme pe Linia Verde

lei noi 03

Criza economică, managmentul deficitar sau, pur și simplu ghinionul  par să nu fi ocolit o societate care avea toate atuurile să reușească: activă în turism, avea simpatizați din lumea politică și nu numai  și a pornit foarte bine în afaceri. Este vorba despre  SC „Linia verde” SRL, cu sediul în satul Brateș, comuna Tarcău, care a ajuns la început de an pe lista firmelor pentru care se caută practicieni în insolvență. Primele semne de ghinion au venit  în 2009 când complexul turistic a fost mistuit de flăcări de două ori, odată în ianuarie și apoi în luna mai. De fiecare dată el a renăscut, probabil fiind asigurat temeinic.

Aparent, pare  greu de crezut că o societate care deține un complex turistic format din două vile, care poate oferi cazare pentru 42 de persoane, ar putea ajunge în faliment, mai ales din moment ce aici s-au investit foarte mulți bani. Explicația ar putea veni din neînțelegerile iscate între cei doi administratori – asociați ai societății, Sîrghia Dumitru și Cocina Daniel Iulian, așa cum reiese dintr-o serie de documente.

În hotărârea luată în urma întrunirii Adunării Generale a Asociaților, datată 7 ianuarie 2013, s-a cerut „tragerea la răspundere a administratorului și asociatului Sîrghia Dumitru, întrucât nu s-a putut discuta și aproba situația financiară anuală, nu s-a efectuat inventarul la 31.12.2012, în prezența comisiei de inventariere, iar administratorul Sîrghia Dumitru nu a depus în casieria societății încasările din perioada sărbătorilor de iarnă 2012”.

Dumitru Sîrghia este suspectat  de către colegul său de societate ”că ar fi ridicat din conturile societății diverse sume de bani, în scopul folosirii lor în interes personal, lucru pe care l-ar fi făcut atât prin conturile personale, cât și prin cele ale unor societăți comerciale la care era asociat. Banii ar fi trebuit să fie folosiți pentru achitarea datoriilor pe care societatea le avea către BRD Neamț, tomai pentru a evita intrarea în insolvență.” (A. SÎRBU)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...