Sâmbătă, 14 martie, s-a inaugurat la Târgu Neamț noua filială a partidului PRO România. În sală au fost prezenți foarte mulți tineri, care nu au mai fost implicați în politică și care își doresc o schimbare în orașul lor.
Coordonatorul organizației, Ștefan Pricop a transmis un mesaj către cetățenii orașului Târgu Neamț: “Suntem o organizație la început de drum, luptăm să creștem și să câștigăm încrederea locuitorilor. Ne dorim să facem o politică curată și în sprijinul societății.”
De la organizația județeană a fost prezent coordonatorul organizației de tineret, Radu Secuiu: “Sunt ferm convins că oamenii prezenți în sală sunt dedicați proiectului PRO România și țin să vă mulțumesc pe această cale, că ați reușit să consolidați o echipă puternică aici, la Târgu Neamț. Mă bucur foarte mult că s-a inaugurat acest sediu deoarece este foarte important să fii prezent și vizibil între oameni.” (M.E.Z.)