Dr. Tudor Sălăvăstru, proaspăt consilier local: „Urmează să mă acomodez”

tudor-salavastruMedicul Tudor Sălăvăstru, înlocuitorul lui Radu Secuiu în Consiliul Local Piatra Neamţ, a părut stânjenit la prima sa apariţie în sala de şedinţe, unde mai apoi a depus jurământul de credinţă. Funcţionarele Primăriei, pe lângă faptul că i-au găsit rapid un loc lângă colegii din PSD, l-au şi familiarizat cât de cât cu procedurile esenţiale ale ordinii de zi.

„Urmează să mă acomodez. E prima zi, abia am început, nu ştiam dacă o să particip la şedinţa de astăzi pentru că nu erau gata actele. Până la urmă s-a rezolvat cu actele şi iată am şi votat. Probabil că un pic a contat şi votul meu astăzi”, a declarat proaspătul consilier local la finalul şedinţei.

Sălăvăstru are 36 de ani şi a intrat în echipa secţiei de obstetrică-ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ în 2011. După demisia lui Radu Secuiu, următorul pe lista PSD era Jănel Iosub, actualul director al SC Locativserv, care nu a renunţat la funcţie pentru un mandat de consilier local. (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

28 de unități din N-E țării încep școala cu WC-ul în fundul curții!

28 de grădinițe și școli din patru județe ale...

Neamț. Bărbat arestat preventiv pentru viol și alte infracțiuni

O femeie din localitatea Grințieș a fost victima unei...

47 de kilometri noi pe Autostrada Moldovei A7, între Adjud și Bacău

Circulația pe încă 47,10 kilometri ai Autostrăzii Moldovei A7...