Primii 9 nemțeni au ajuns în cursul nopții în județul Neamț, din Vama Nădlac, escortați de echipaje de poliție. Imediat au fost preluați de autorități și plasați în carantină. Prefectul George Lazăr a anunțat încă de ieri că sunt așteptați nemțeni să vină din Vama Nădlac, situația exactă urmează să fie confirmată oficial, astăzi, 19 martie.
Din informațiile noastre, sunt mai puțini nemțeni dintre cei așteptați să ajungă de la vamă, odată ce a fost stabilit un culoar pentru tranzitarea convoiul de mii de români ce fuseseră blocați după închiderea Ungariei. Premierul Ludovic Orban a anunțat aseară, înainte de ședința de Guvern, că a primit asigurări de la omologul ungar că va rămâne deschis culoarul stabilit pentru ca toți românii să poată ajunge în România: „Am fost informat oficial de faptul că se va reglementa situația cu tranzitul în Ungaria. În ceea ce privește tranzitul pentru transportul de marfă, nu vor mai exista restricții, iar în ceea ce privește transportul de persoane, se va permite în fiecare zi derularea acestui transport de persoane în convoi, între orele 21-5, ora Ungariei, pentru cetățenii care vor să tranziteze Ungaria dinspre Europa de Vest”. Probleme cu transportul de marfă au fost și în Slovenia, Serbia, dar situația a fost reglementată, a mai spus premierul Ludovic Orban.
În această noapte, în jurul orei 2, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II a sosit un convoi format din sute de mijloace de transport, în care se aflau cetățeni români și străini. „Menționăm că, în ultimele ore au fost efectuate formalitățile de intrare în ţară pentru 2.500 persoane şi aproximativ 700 de autovehicule. Polițiștii de frontieră au efectuat controlul specific la intrarea în țară, iar ulterior persoanele au fost preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic. După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, mașinile au fost preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare”, potrivit Poliției de Frontieră.
Polițiștii de frontieră au triplat efectivele implicate în controlul de frontieră astfel încât formalitățile să se desfășoare cu operativitate. S-a lucrat cu aproximativ 50 de polițiști de frontieră, fiind deschise 10 artere de control. În comunicatul oficial se mai arată că, încă de la apariţia şi răspândirea COVID-19 în statele din Uniunii Europene, Poliţia de Frontieră Română a luat gradual mai multe măsuri pentru întărirea dispozitivelor de supraveghere şi control a trecerii frontierei, în special la punctele de frontieră, cât şi în zonele adiacente acestora.
În prezent punctele de trecere a frontierei se fac verificări sistematice pentru toate persoanele care se prezintă la intrarea în ţară, care au ca scop identificarea la controlul de frontiera a persoanelor, cetăţeni români sau străini, care sosesc în țară, având ca zonă de plecare sau tranzit ţări sau zone de risc, precum şi state unde sunt confirmate cel puțin 500 cazuri de infecție cu Covid19. Persoanele identificate sunt îndrumate de poliţistul de frontieră către personalul Direcției de Sănătate Publică din punctele de trecere a frontierei pentru completarea chestionarelor de natură medicală și luarea altor măsuri specifice cu caracter medical – autoizolare la domiciliu sau carantinare, arată sursa citată. (C.I.)