Primarul Lucian Micu: ”PSD Neamț demonstrează că nu-i pasă de Roman și de romașcani”

Primarul Lucian Micu: ”PSD Neamț demonstrează că nu-i pasă de Roman și de romașcani”Primarul Lucian Micu își exprimă indignarea față de modul cum Consiliul Judeţean Neamț a decis alocarea fondurilor constituite din cotele defalcate de TVA şi din cotele defalcate din impozitul pe venit, municipiul Roman primind doar 100.000 de lei.

Primăria Municipiului Roman îi informează pe cetăţeni că a solicitat Consiliului Judeţean sume pentru cofinanţarea sensului giratoriu de la Dedeman (circa 500.000 de lei) şi pentru cofinanţarea care trebuie achitată pentru lucrările de consolidare realizate pentru salvarea de la ruină a corpului B al Colegiului Naţional ”Roman Vodă” (circa 128.000 de lei). Municipiul Roman a primit doar 100.000 de lei. Anul trecut, municipiul a primit 1.200.000 de lei. Previziunile pentru anul viitor făcute de Consiliul Judeţean pentru Roman sunt pentru suma de 1.135.000 de lei.

Prin deciziile luate, conducerea Consiliului Judeţean Neamţ, prin președintele Ionel Arsene, demonstrează, încă o dată, că este tributară unor practici discriminatorii și că împarte locuitorii județului după culoarea politică a primăriilor și consiliilor locale. ”Alocarea fondurilor trebuie să țină cont de populație, de importanța proiectelor aflate în derulare și de beneficiile publice care decurg din implementarea acestora, dar și de contribuția pe care locuitorii unei comunități o au la consolidarea bugetului național, prin taxele și impozitele locale plătite. Este stupefiant, revoltător, să constați că un oraș cum este Romanul, cu o populație de 70.000 de locuitori, primește de la Consiliul Județean, prin voința vremelnicului președinte Ionel Arsene, sume de zece ori mai mici decât o comună cu de zece ori mai puțini locuitori decât are Romanul. Prin deciziile luate, PSD Neamț demonstrează că nu-i pasă de Roman și de romașcani”, a declarat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.

În ceea ce privește proiectele, primarul Lucian Micu asigură întreaga comunitate romașcană că va găsi soluții pentru ca dezvoltarea orașului să continue. Astfel, în perioada imediat următoare, vor demara lucrările de realizare a sensului giratoriu de la Dedeman, a programului multianual de asfaltare străzi (inclusiv modernizarea străzii Eternitatea), extinderea reţelei de canalizare în cartierul Lipovenesc, amenajarea de noi parcări rezidenţiale, finalizarea modernizării ultimului tronson din Pietonal, la care se adaugă cele patru proiecte pentru accesarea de fonduri europene – reabilitarea Casei Celibidache, a Casei Manolescu Strunga, reabilitarea termică a blocurilor şi realizarea Parcului Jora.

sursa text și foto: Primăria Municipiului Roman

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...