Petricani primar
Petrică Rotaru Popa

Povestea primarului de Păstrăveni se repetă şi în cazul celui de la Petricani. Dacă Ioan Onisei a fost „pârât” la prefectură de un simplu cetăţean vigilent, care a sesizat că edilul a părăsit partidul care l-a dus spre primul fotoliu din comună, în cazul lui Petrică Rotaru Popa sesizarea este semnată de 5 persoane (3 candidaţi la primărie şi doi consilieri locali). Semnatarii susţin că, de vreme ce primarul a fost ales pe listele USL, iar acum a trecut la ALDE, ar fi firesc să-şi piardă funcţia exact cum s-a întâmplat cu Ioan Onisei.

Primarul de Păstrăveni a fost demis prin ordinul prefectului în ziua de 28 aprilie, iar pe 5 mai a deschis acţiune la Tribunalul Neamţ, cerând anularea actului administrativ care i-a „luat” funcţia. El a decis să plece din rândurile PSD, partidul al cărui membru a fost aproape 24 de ani, în cele ale PNL. Mult mai greu, însă, a decis să plece din primărie, dar în cele din urmă a predat cheile şi ştampila, deși aşteaptă cu nerăbdare verdictul instanţei.

La rândul său, Petrică Rotaru Popa a fost contestat chiar de consilierii locali cu care colaborează, unul dintre ei fiind soţia actualului candidat independent la primărie, agentul de poliţie Neculai Isache.

Neculai Isache 02
Neculai Isache

„Cred că, fiind o situaţie similară cu cea de la Păstrăveni, ar trebui ca poziţia Prefecturii Neamţ să fie aceeaşi şi, în scurt timp, să fie emis un ordin de demitere a primarului”, a declarat Neculai Isache.

„În ziua de 5 mai, soţia mea a depus sesizarea atât la Primăria Petricani, cât şi la prefectură, unde a trimis-o prin fax şi are confirmare că a ajuns”.

Primarul de Petricani nu a răspuns la telefonul mobil, iar pe cel fix de la primărie, de asemenea nu a răspuns nimeni.

În fond, e de înţeles. Pe lângă faptul că astăzi (6 mai) este sărbătoare, e şi prima zi oficială de campanie electorală. (C.M.)

Articolul precedentPrefectura Neamţ continuă pregătirile pentru alegeri
Articolul următorFOTO + VIDEO A început campania! Sfaturi ca să nu daţi de bucluc!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.