După o săptămână în care s-a derulat în condiții noi transportul public în Roman, primarul Lucian Micu declară că, deși nu a discutat cu operatorul de transport, feedback-ul din partea cetățenilor este deosebit de favorabil. Lumea este mulțumită și au apărut deja solicitări de a se institui și alte trasee.
“Primăria a amenajat o stație de bus mai mică, pe care am amplasat-o pe bd. Republicii”, a spus domnul Micu, “și vreau să lansez o invitație către agenții economici din Roman pentru a confecționa, pe baza unui parteneriat, cât mai multe stații. Pe baza unui model standard, pe care îl vom oferi noi, agenții economici care vor dori să-și promoveze propria imagine prin reclamă în astfel de stații de bus, vor putea să confecționeze aceste stații. Vom găsi împreună locurile unde să le amplasăm, stațiile să devină proprietatea municipiului, iar agenții economici, pe o perioadă de timp, să poată gestiona spațiul publicitar al stațiilor”.
Primarul crede că această propunere ar fi benefică tuturor, și cetățenilor și agenților economici, dar și primăriei. Stația confecționată de primărie a costat aproximativ 7.500 de lei, deci se consideră că efortul financiar al unui agent economic nu ar fi prea mare. Rămâne de văzut și cât de receptivi vor fi patronii și administratoriii de firme din Roman la asemenea invitație, inapetența acestora pentru publicitate fiind de notorietate. (D.A.)