În şedinţa de astăzi, 7 octombrie, primarul Andrei Carabelea cere aprobarea aleşilor locali pentru a depune un proiect -„Centrală electrică fotovoltaică şi racord RED” – pentru obţinerea de fonduri dintr-o schemă de ajutor de stat. Scopul final al proiectului este realizarea acestei centrale cu panouri fotovoltaice care să permită obţinerea de energie termică din surse regenerabile, pentru consum propriu.
Potrivit proiectului, centrala fotovoltaică ar urma să fie amplasată în Piatra–Neamţ, pe strada Horia, iar scopul ar fi modernizarea capacităţilor de producere a energiei pentru partea de investiţii în energie termică. Prin schema de ajutor de stat, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, unde alocarea totală este de 250 de milioane de euro, pe acest proiect, s-ar putea obţine o finanţare minimă de 500.000 de euro, maximum fiind de 5 milioane de euro.
Lansarea ghidurilor are loc pe 13 octombrie, iar deschiderea apelurilor în vederea depunerii cererilor de finanţare se va realiza pe 1 şi 3 noiembrie.
În proiect nu este estimată o sumă necesară realizării acestei centrale electrice fotovoltaice, probabil se va merge pe ideea de a obţine maximum de finanţare posibilă. Dar, se precizează că, prin această schemă de ajutor de stat, pot fi achiziţionate echipamente, utilaje, dotări specifice pentru obţinerea de energie electrică din surse regenerabile pentru consumul propriu al administraţiilor publice, iar panourile fotovoltaice se încadrează la acest capitol.
Angela Croitoru