dragos chitic 2019Primăria municipiului Piatra-Neamț informează că, din data de 22.06.2020, începe distribuirea pachetelor cu produse de igienă, tranșa a II-a, prin  Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014 – 2020

În cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020, Primăria Municipiul Piatra Neamț, desfășoară, prin Direcția de Asistență Socială, activitatea de distribuire a produselor de igienă. Categoriile de persoane care beneficiază de acest sprijin sunt:

  • persoanele singure și familiile cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat (ajutor social), acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, aflate în plată;
  • familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Titularii dispozițiilor de primar prin care se acordă acest drept ridică pachetele pentru toți membrii familiei, în baza actelor de identitate ale tuturor membrilor de familie;
  • persoane aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum si persoanele care locuiesc în așezăminte informale.

Pachetele cu produsele de igienă se ridică personal de către destinatarii finali pe baza actului de identitate.

Persoanele care aparțin acestor categorii și care la data distribuirii produselor de igienă se află în perioada de satisfacere a stagiului militar, execută pedepse privative de libertate, au domiciliul sau reședința în străinătate, beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private nu au dreptul de a primi produse distribuite în cadrul POAD 2014-2020.

Un pachet cu produse de igienă conține: 5 periuțe de dinți, pasta de dinți (300 ml), săpun lichid (500 ml), șampon pentru copii (800 ml), șampon pentru adulți (500 ml), detergent pentru rufe (2,7 kg).

Ridicarea produselor de igienă se face în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identității persoanei pe listă și a semnării de primire a produselor de igienă de către destinatarii finali.

Produsele se vor distribui la Depozitul local POAD, aflat în Cartierul Speranța, str. Izvoare nr.151K, începând cu 22 iunie 2020, de luni până joi între orele 8.30-16.00, iar vineri între orele 8.30-14.00.

Articolul precedentTarife noi pentru permise de conducere şi certificate de înmatriculare
Articolul următorJudeţul Neamţ se va duela cu Iaşi şi Suceava pentru un loc în Liga a III-a
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.