Unul dintre proiectele europene importante pregătite de către municipalitatea pietreană se referă la reabilitarea și modernizarea cinematografului Cozla din cartierul Dărmănești și transformarea lui într-un centru multifuncțional. Contractul de finanțare pentru acest proiect a fost semnat, în acest moment derulându-se procedurile de licitație. Valoarea investiției este de 1.650.000 euro, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene în proporție de 98%.
Proiectul referitor la clădirea fostului cinematograf Cozla, construit în 1979, își propune reabilitarea imobilului cu o suprafață utilă de 1200 mp și realizarea unui centru multifuncțional în care se vor derula activități social-culturale. Lucrările care urmează să se efectueze prevăd: reabilitarea structurală a întregii clădiri, amenajarea a două săli moderne pentru proiecție film cu sisteme de climatizare-ventilare, refacerea instalațiilor sanitare, investiții în eficiența energetică a clădirii, realizarea unui sistem de încălzire centralizată, precum și dotarea cu mobilierul și echipamentele necesare funcționării.
Sala mare se va amenaja ca sală de cinema pentru difuzare film, cu o capacitate 240 de locuri, iar sala mică se va amenaja ca sală multifuncțională. Aceasta se va împărți pe verticală, astfel încât să se asigure la etajul nou format spații destinate centrului multifuncțional. Se va recompartimenta imobilul astfel încât să se poată desfășura în condiții optime activități cultural-educative și sociale.
Cinematograful Cozla este o clădire emblematică a cartierului Dărmănești din Piatra-Neamț, iar acest obiectiv cultural important pentru orașul nostru va fi readus la viață cu fonduri europene.