Gheorghe Buliga, un bărbat de 53 de ani, din comuna Arbore, județul Suceava a fost condamnat de Tribunalul Neamț la 1 an și 4 luni de închisoare, cu suspendare, pentru dare de mită. Faptele pentru care a a ajuns în fața instanței s-au întâmplat pe 21 decembrie 2019, când bărbatul conducea un ansamblu de vehicule pe strada Ștefan cel Mare, din Roman, spre Suceava. A fost oprit de un echipaj de poliție, care i-a cerut documentele pentru verificare, inclusiv raportul tahograf. Șoferul a spus că nu poate imprima raportul, moment în care unul dintre polițiști s-a urcat în cabină și a dat el comanda de imprimare a raportului, după care a sesizat că nu sunt indicați parametrii de deplasare. I-a cerut șoferului să explice acest lucru, iar acesta a spus, în primă fază, că nu știe de ce nu funcționează aparatul, după care a admis că a montat un dispozitiv magnetic pe cutia de viteze și a încercat să-i dea polițistului 100 de euro, ca să ”închidă” ochii. Metoda n-a funcționat însă.

În ziua de 22 septembrie, instanța a decis: ”Condamnă pe inculpatul B.G., la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. În temeiul art. 91 alin. 1 şi art. 92 Cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava la datele fixate de această instituţie; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal obligă pe inculpat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei com. Arbore, jud. Suceava sau în cadrul Primăriei or. Solca, jud. Suceava”.

Sentința Tribunalului Neamț poate fi atacată, în termen de 10 zile de la comunicare, situație în care hotărârea definitivă va fi pronunțată de Curtea de Apel Bacău. Instanța a decis, de asemenea, să confiște suma de 100 de euro, depusă la SC ,,Unicredit Bank” SA Piatra Neamţ, în contul Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

C.M.