Zece dintre centralele termice din Piatra Neamț, care asigurau furnizarea energiei termice prin sistemul SACET, vor fi închise. Acest lucru va fi stabilit printr-o hotărâre a Consiliului Local Piatra Neamț în ședința ordinară anunțată pentru data de 29 august. Conform precizărilor făcute de conducerea Primăriei Piatra Neamț măsura se impune ca urmare a pierderilor uriașe provocate de funcționarea acestor centrale, în condițiile în care iarna trecută, acestea au fost folosite doar pentru încălzirea a 2% dintre consumatori. ”Aceste centrale au fost prevăzute inițial să asigure agent termic pentru o medie de 200 de apartamente, iar în momentul de față au mai rămas șapte, maxim nouă apartamente la o centrală. În aceste condiții, pierderile sunt foarte mari pentru Locato, iar costurile pentru consumatori sunt imense. Ca o contramăsură, tot printr-o hotărâre, dacă consilierii vor aproba, vom susține financiar familiile care nu își permit să-și asigure alte surse de încălzire. Acest ajutor va fi în forma unui cuantum stabilit, după ce beneficiarii vor depune o cerere și vor fi supuși unor anchete sociale, pentru a se vedea ce venituri au și care este situația socială a acestora”, a declarat Aurelia Simionică, viceprimar al municipiului Piatra Neamț. (I.C.)

Primăria închide 10 centrale
Autor:
Articolul precedent
Articolul următor


