Într-o scurtă conferință de presă desfășurată astăzi, 14 ianuarie, președintele României Klaus Iohannis a anunțat că, începând din semestrul al II-lea, data de 8 februarie, „majoritatea școlilor se vor redeschide, în condițiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel ca în ultimele săptămâni”.
Președintele a anunțat că se revine la sistemul descentralizat care va ține cont de situația epidemiologică din fiecare localitate. În localitățile din scenariul verde, toate școlile se vor redeschide. În localitățile din scenariul galben, vor reveni la ore copiii de grădiniță și cei din ciclul primar precum și elevii din ani terminali, clasa a VIII-a și a XII-a. În localitățile din scenariul roșu, doar copiii de grădiniță și cei din ciclul primar vor face ore în sistem față în față.
Dacă o localitate trece de pragul de 6 infectări la mia de locuitori, va intra în carantină și toate cursurile se vor desfășura în regim online.
Președintele a adăugat că „Este foarte important de știut că toate aceste lucruri vor deveni realitate dacă situația pandemică nu se înrăutățește grav… În 2 februarie vom face o re-evaluare a situației pandemice și decizia finală va fi luată pe 2 februarie”.
Vlad B.