upu spitalDupă semnarea târzie a contractului de finanțare pentru construirea unui nou spital de urgență la Piatra Neamț, prin PNRR, cu una dintre cele mai importante finanțări la nivel național, era așteptat numele câștigătorului licitației pentru proiectarea și execuția lucrării. În acest context a venit neașteptat decizia lui Daniel Harpa, președintele CJ Neamț, care a cerut echipei de implementare a proiectului să ridice pe SICAP un document care ar putea anula procedura. Asta dacă și Agenția Națională pentru Achiziții Publice consideră că motivele invocate de acesta sunt suficiente pentru acest lucru.

Avizul buclucaș de la DSP

”Epopeea” noului spital este lungă și plină de proiecte mult prea ambițioase față de posibilitățile Consiliului Județean Neamț. Proiectul pentru care se dorea finanțare prevedea inițial un spital cu aproape 900 de paturi, costurile estimate fiind de 630.000.000 euro. Ambiția megalomanică a lui Arsene s-a lovit de imposibilitatea finanțării inclusiv prin PNRR. Așa s-a ajus la soluția unui spital mai mic, pe aceeași locație, proiectul fiind, apoape la propriu, tăiat în două și înghesuit în suma de 1.680.522.877,29 lei, din care contribuția PNRR este de 1.176.366.014,1 lei, iar contribuția beneficiarului de 584.652.496,81 lei.

Procedura pentru desemnarea unui câștigător pentru construcție a trenat foarte mult și în momentul în care trebuia anunțată asocierea cu cea mai bună ofertă, președintele Harpa a anunțat într-o emisiune că a cerut anularea procedurii din cauza lipsei avizului Direcției de Sănătate Publică Neamț, care a avizat varianta inițială a proiectului, nu și cea ciuntită. ”. „Eu am dat o decizie prin ceea ce m-a informat managerul de proiect. Echipa de proiecte sau șeful echipei de proiecte trebuie să încarce pe SICAP decizia mea, iar ANAP să hotărască dacă este corect sau nu este corect”, a declarat Daniel Harpa, președintele CJ Neamț (amănunte aici).

Ce s-a schimbat la Consiliul Județean între timp

În primul rând, managerul de proiect, un apropiat al președintelui, Carmen Tănase, venită în echipă de la Târgu-Neamț, a luat locul fostului administrator public al județului, Sorin Brașoveanu, personaj care avea două calități: era adus de Ionel Arsene și era navetist de la Bacău. Asta după ce la coordonarea proiectului au fost mai mulți manageri iar ”greii” din Consiliu, Doru Conachi și Veronica Vasiliu nu au mai făcut parte din echipă.

În interiorul Consiliului sunt repoziționări, lupte pentru a ocupa un loc cât mai aproape de noul președinte, pentru a putea influența în luarea deciziilor. Unii văd chiar decizia de anulare a procedurii ca un fel de consecință a unor asemenea jocuri.

Care sunt consecințele unei asemenea decizii

În primul rând o și mai mare întârziere a momentului în care s-ar putea da startul începerii construcției și șanse tot mai slabe ca să poată fi folosiți banii alocați prin PNRR. O nouă procedură presupune reluarea demersurilor pentru obținerea de avize, precum cel de la DSP, dar există probabil și unele cu termen depășit. Apoi ridicarea din nou pe SICAP a procedurii modificate, termene, clarificări, contestații, se poate ajunge chiar în instanță.

În acest moment termenul de finalizare al investiției este 30 iunie 2026, lucru care nu doar pare, este imposibil.

Emisiunea în care Președintele Consiliului Județean Neamț Daniel Harpa a vorbit despre situația noului spital dar și alte subiecte de interes o puteți urmări integral mai jos.

V.B.

Articolul precedentSindicatele Transportatorilor Feroviari organizează un protest împotriva Ordonanței „trenuleț”: 30.000 de participanți așteptați
Articolul următorWeekend mohorât cu frig și ploi în regiunea Moldovei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.