Coaliția de guvernare pare că s-a pus de acord pentru implementarea unui plan de reformare a administrației publice. Premierul Marcel Ciolacu (PSD) și Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș (PNL) au susținut astăzi, 2 august, o conferință de presă în care au prezentat modificările la care ar trebui să se aștepte cei din sistemul bugetar.
Primul ministru a precizat că va fi promovată o ordonanță de urgență pentru reducerea cheltuielilor din sistemul bugetar, care va conține peste 50 de măsuri. Textul ordonanței a fost stabilit după consultări în coaliție dar și cu șeful ANAF. Liderul PSD nu a ezitat să lanseze și unele săgeți către fostele guvernări afirmând că „Am ajuns la un deficit de 9,2% după două guvernări nefericite. Sunt multe măsuri care se iau, și mi-aș fi dorit să fi fost luate la timp, de când existau elemente clare că va fi greu să ne încadrăm în deficitul asumat în acest an”.
În ceea ce privește obiectivul acestor măsuri, premierul a fost foarte clar că fondurile europene au fost ținta principală: „Nu vorbim de recesiune economică sau criză. (…) Cel mai important este să continuăm dialogul cu Comisia, să nu se întâmple blocarea fondurilor europene. Cred că vom reuşi împreună să evităm acest lucru, să avem o negociere corectă cu Comisia, cu elemente, atât în ceea ce înseamnă cheltuielile, dar şi veniturile şi să avem un plan corect şi asumat pe perioada următoare”. Marcel Ciolacu a mai declarat că „este timpul ca cei care muncesc să primească salarizarea corespunzătoare, să primească sporuri, cei care merg la serviciu de zeci de ani să se joace Solitaire, să caute în altă parte acest mod de a munci. Sunt peste 50 de sporuri. Este incredibil unde a ajuns acest fenomen”,
Ministrul Finanțelor Marcel Boloș a declarat că măsurile vor fi luate pe patru paliere:
- Primul palier: autoritățile și sectorul public – ministere, deconcentrate și autorități locale;
- Al doilea palier: companiile de stat subordonate local;
- Al treilea palier: instituțiile publice autonome sub controlul Parlamentului;
- Al patrulea palier: consolidarea Ministerului Finanțelor.
Declarațiile integrale le puteți vedea aici.
Printre măsurile efective anunțate se numără:
- Reducerea cu 20% a numărului de secretari de stat și subsecretari de stat;
- Reducerea de la 12% la 8% a numărului de posturi de șefi în administrație publică. Ministrul a vorbit despre „o reducere a șefimii cu 30%, ce va duce la scăderea cheltuielilor dar și la debirocratizare.
- Eliminarea indemnizației de vacanță;
- Limitarea acordării voucherelor de vacanță doar pentru salariații care au salariu sub 10.000 de lei brut.
- Introducerea unui plafon la cheltuielilor cu telefonia mobilă: 500 de lei achiziție, abonament lunar maxim 50 de lei pe lună. Ce e peste, plătește funcționarul public;
- Componenta variabilă a remunerației șefilor companiilor de stat nu poate depăși șase salarii, și se acordă doar dacă firma nu are pierderi.
- Reducerea cu 50% a consilierilor de șefi de companii de stat;
- Creșterea normativelor de personal: nu va putea funcționa un serviciu fără minim 10 persoane, pentru o direcție este nevoie de 20 de persoane, în timp ce o direcție regională va avea nevoie de 40 de angajați. Funcția de șef birou și structurile de natura birourilor se desființează.
- Se introduc normative de personal la companiile de stat. „Nu se mai pot înființa structuri doar ca să fie cineva șef”.
- Salarizarea șefilor de instituții autonome (ASF, BNR) nu mai poate depăși de șase ori indemnizația brută a unui ministru.
- Nu vor mai putea funcționa instituții/firme locale dacă au sub 50 de posturi și au activități similare cu ale altor instituții.
Premierul a adăugat că „Prin tot acest pachet, atât de reduceri de cheltuieli, dar și de venituri, se va crea un echilibru macroeconomic astfel încât perspectiva de creștere economică să rămână stabilă, de asemenea și perspectiva de a nu se suspenda fondurile europene”.
Z.C.