După ce toate posturile TV au tras semnale de alarmă în privința căldurii, a venit și rândul autorităților să avertizeze populația. Redăm în continuare, integral, un comunicat de presă dat de purtătorul de cuvânt al Prefecturii Neamț:
”Având în vedere faptul că începând de miercuri, 2 august, județul Neamț intră sub avertizare de Cod Galben de caniculă, prefectul Vasile Panaite a transmis către toate primăriile din județ o informare în acest sens, precum și măsurile care trebuie luate.
Totodată, prefectul Panaite transmite un mesaj către nemțeni să nu se expună în orele de vârf și să se hidrateze corespunzător, iar acolo unde este cazul, să respecte medicamentația prescrisă.
Pe de altă parte, oamenii pot apela la farmacii atât pentru a se adăposti de caniculă cât și pentru a bea apă.
De asemenea, prefectul de Neamț cere angajatorilor să respecte prevederile care se aplică în astfel de cazuri, reducând programul de lucru, acolo unde se impune, și asigurând angajaților apă potabilă.
Miercuri, de la ora 09.00, prefectul Vasile Panaite a convocat ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Neamț în care vor fi analizate și adoptate o serie de măsuri în acest sens”.