Portofel găsit de un jandarm din Piatra Neamţ

portofel-pierdutO femeie din Piatra-Neamț și-a uitat portofelul pe o bancă din zona Școlii nr. 2, în seara de 27 septembrie. Norocul ei a fost că plutonierul major Liviu Constantin, din cadrul Jandarmeriei Neamț, a trecut chiar pe lângă banca respectivă în drumul său spre serviciu.

”Subofiţerul, văzând că nimeni nu îşi revendică bunul pierdut, l-a ridicat şi a constatat că în portofel se găseau două acte de identitate, carduri şi aproximativ 200 de lei”, a declarat locotenentul Marius Gămănuț, purtătorul de cuvânt al IJJ Neamț.

”În acel moment, acesta s-a deplasat la locul de muncă pentru a nu întârzia la serviciu şi a raportat şefilor lui despre găsirea unui portofel, iar după ce a intrat în serviciu, militarul s-a deplasat pe bulevardul Traian la una din adresele observate în actele de identitate pentru a găsi persoana în cauză şi pentru a-i preda cele găsite”.

Exact când a ajuns în fața blocului menționat în actul de identitate, jandarmul a întâlnit femeia care-și căuta disperată portofelul. Militarul s-a convins că ea este proprietara portmoneului, a cardurilor și a actelor din interior și i le-a predat. Bineînțeles, femeia i-a mulțumit pentru gestul său.

Nu este pentru prima oară când oamenii care pierd sau uită bani în diverse locuri au noroc ca jandarmii să treacă exact pe acolo și să-i recupereze. S-a întâmplat în parcarea Kaufland Piatra-Neamț, unde un militar a găsit o sumă importantă, dar și la Bicaz, unde o femeie a scos bani de pe card și a uitat să-i ia din fanta bancomatului. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora