În comuna Tașca au apărut, din nou, recent, probleme legate de poluarea aerului, de această dată mai complexe, în condițiile în care autoritățile nu știu exact cu ce au de-a face și care este cauza.
Primărița Daniela Ursache a fost cea care i-a semnalat situația prefectului Adrian Bourceanu, după ce un cetățean a sesizat-o că panourile solare pe care și le-a montat în gospodăria propria nu funcționează din cauza unei depuneri de pulberi misterioase.
În urmă cu două zile, prefectul a convocat o ședință în cadrul căreia s-au căutat soluții (detalii găsiți aici).
Pentru că analizele standard efectuate în laboratorul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Neamț la probele prelevate nu au fost concludente, prefectul Adrian Bourceanu caută o altă soluție.
„Vom încheia un protocol cu universitatea ieșeană, deocamdată suntem în faza de discuții, pentru că Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” deține un astfel de laborator, au dotări moderne și complexe obținute în baza unui proiect cu fonduri europene și au și specialiștii care să se ocupe de acest lucru. Ei vor veni cu aparatura lor, cu laboratorul propriu și vor preleva noi probe de la Tașca, din acele pulberi, pentru că trebuie să fie probe proaspete. Cei de la Garda de Mediu și APM nu au găsit încă un laborator atât de complex în țară, dar continuă căutările. Ei au făcut acele analize standardizate, dar eu vreau mult mai mult de atât, vreau să fie comparate caracteristicile biochimice ale acestor pulberi cu cele ale poluanților, ca să fim siguri ce efecte pot avea acele pulberi”, a declarat prefectul de Neamț, Adrian Bourceanu.
În paralel, reprezentanții Gărzii de Mediu și ai Agenției pentru Protecția Mediului Neamț caută, în cotinuare, un laborator în care să poată efectua aceste analize mult mai complexe și mai precise.
În funcție de rezultatele analizelor complexe, experții ieșeni ar putea identifica substanța poluantă, sursa de unde provin aceste pulberi și autoritățile vor putea face un plan de măsuri pentru a combate fenomenul și a se asigura că sănătatea cetățenilor din Tașca nu va fi afectată.
Primărița comunei Tașca, Daniela Ursache, mai are de suportat și zvonistica care a venit la pachet cu această poluare: „Probleme cu poluarea au apărut, periodic, la noi în comună de când s-a construit fabrica de ciment aici. Dar, anul acesta încă din 10 ianuarie au oprit cuptoarele pentru răcire, așa cum fac în fiecare an, iar din 19 ianuarie au oprit pentru mentenanță. Există dosare cu toate măsurătorile făcute la noi de Ministerul Mediului încă din 2016.
Acum sesizarea a fost făcută de o persoană fizică, de un domn care și-a montat panouri fotovoltaice pentru gospodăria proprie și a constatat că nu funcționează din cauza acestor pulberi.
Ceea ce mă deranjează foarte tare este faptul că au apărut tot felul de zvonuri, că stații de măsurare sunt doar la noi, la Piatra-Neamț și la Roman și lumea vorbește despre depășiri în perioada de iarnă. Doar ca și isterie, eu cred că această zvonistică are și un iz politic și eu știu unde bat! Unde au dreptate oamenii le dau dreptate, dar unde se exagerează doar așa de amorul artei sau cu alte scopuri nu pot să fiu de acord! Au apărut inclusiv zvonuri că s-ar fi înmulțit cazurile de pneumonii, fake-news, nu este adevărat!”.
Vă vom ține la curent și vom reveni cu detalii atunci când autoritățile le vor pune la dispoziție.
Angela Croitoru