politia locala sediuLa sfârșitul anului trecut, cu 4 zile înainte de Crăciun, un polițist local din Piatra-Neamț a fost  prins beat la volanul mașinii de serviciu. Dimineața, la ora 6,30, a fost tras pe dreapta de un echipaj de poliție rutieră și testat. Etilotestul a indicat o valoare de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă cam 2 la mie în sânge. Conform procedurilor, bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe de sânge, a rămas fără permis şi i s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. Poliţistul local intrase în tura de zi, la ora 6 dimineaţa, fără să-l vadă nimeni cât era de beat și să-l oprească să plece cu mașina de serviciu prin oraș.

La vremea respectivă, Eugen Pancu a declarat că-l așteaptă să-și dea demisia de onoare. Bineînțeles că polițistul, care are 53 de ani, nu a demisionat, în schimb s-a îmbolnăvit grav și, de atunci, o ține din concediu medical, în concediu medical. Fiind un dosar penal în lucru, care nici acum n-a ajuns la faza trimiterii în judecată, nu se putea pune problema unei cercetări disciplinare.În schimb se poate pune problema unei pensionări anticipate, pe caz de boală gravă.

Un alt coleg de-al împricinatului, care are statutul de personal contractual, adică un fel de paznic prin ștrand, a fost prins în luna iulie, beat la serviciu, câteva zile la rând.

Acesta a fost trimis acasă, a fost pontat cu absent nemotivat, iar în urma cercetării disciplinare s-a luat măsura diminuării salariului cu 10% pentru o perioadă de 3 luni”, a precizat Irina Ștefănescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Piatra-Neamț. ”Dacă va mai exista o abatere, i se va desface contractul de muncă, evident în urma altei cercetări disciplinare”.

Lume rea! În loc să fie compătimit omul că a rămas cu mai puțini bani de băutură în următoarele 3 luni, riscă să fie dat afară. Și nici măcar nu s-a urcat beat la volanul mașinii de serviciu…și e și sănătos pe deasupra.

C.M.

 

Articolul precedentFata dată dispărută a fost găsită de personalul centrului „Ion Creangă”
Articolul următorFOTO: Alertă de colet suspect lângă Gara Piatra Neamț