0:00

Poliţiştii nemţeni au „vânat” şoferii care… „zboară” prea jos!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn intervalul 21-22 mai, polițiștii Serviciului Rutier Neamţ au acţionat pentru combaterea excesului de viteză, cauză principală în producerea accidentelor rutiere în județul Neamț şi nu numai.
„Scopul acestei acţiuni a fost reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, conştientizarea opiniei publice, precum şi sancţionarea nerespectării acestei obligaţii prevăzute de legislaţia rutieră”, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Neamţ.

În cadrul acțiunii, au fost aplicate 308 sancțiuni contravenționale, în valoare de 42.275 lei, din care 249 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, au fost reținute 19 permise de conducere, din care 9 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise, au fost retrase două certificate de înmatriculare și au fost constatate 5 infracțiuni la regimul circulației.

 Un bărbat, de 45 de ani, din Piatra Neamț, a fost înregistrat de aparatul radar conducând un autoturism pe DN 15, în localitatea Roznov, cu viteza de 120 km/h. „Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă de 1.125 lei și i-a fost reținut permisul de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile”, potrivit comunicatului IPJ Neamţ.
Serviciul Rutier Neamț recomandă conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză, atât în localități, cât și în afara acestora, pentru prevenirea producerii de evenimente rutiere. Iar aceste evenimente rutiere nu au lipsit (Horia şi Piatra Neamţ), chiar în ziua în care poliţiştii derulau acţiuni preventive. (ZCH NEWS)
Articolul precedentS-a dus cu gunoiul şi nu s-a mai întors! Dacă aţi văzut-o, sunaţi la 112!
Articolul următorApel public: PSD Neamț invită la dialog cadrele didactice din județ
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.