0:00

Polițiștii le-au scris elevilor: „Nu stabiliţi întâlniri cu persoane pe care le cunoașteţi doar de pe Internet!”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPentru că vacanța de vară bate la ușă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean au redactat o scrisoare, „încondeiată” cu recomandări utile pentru o pauză lungă și lipsită de evenimente neplăcute. Poștașul, în cazul de față, a fost Inspectoratul Școlar Județean Neamț, care, la rându-i, a publicat scrisoarea pe site-ul instituției. Recomandările sunt diverse și nu-i vizează doar pe cei obișnuiți să-și petreacă timpul liber cu cheia la gât, ci se adresează și celor care au obiceiul de a naviga pe marea nesigură a internetului, care își petrec vacanțele la munte sau la mare, ori rămân singuri acasă. Deși scrisoarea este adresată copiilor, n-ar fi rău ca ea să fie citită mai ales și de părinți. Redăm, integral, sfaturile polițiștilor:

Dragi copii,

Dacă sunteţi singuri acasă:

Nu deschideţi niciodată uşa necunoscuţilor, chiar dacă vă spun că sunt trimişi de părinţii voştri! Uşa trebuie să fie mereu încuiată şi asigurată cu lanţul de siguranţă. Nu spuneţi persoanelor străine care sună la telefon că sunteţi singuri acasă! Sunaţi/mergeţi la un vecin de încredere în cazul în care vă este frică, vă simțiţi amenințați sau aveţi o urgență! În caz de nevoie sunaţi-vă părinţii, rudele sau apelaţi numărul unic de urgenţă 112.

Atunci când intraţi pe Internet:

Nu intraţi pe site-uri nepotrivite pentru vârsta voastră! Nu deschideți email-uri, fișiere, pagini Web pe care le primiți de la persoane pe care nu le cunoașteți sau în care nu aveți încredere! De asemenea, nu instalați programe pe care nu le cunoașteți! Nu dați parola nimănui, cu excepția părinților sau al celui care răspunde de voi! Fiți atenți la cei care vor să știe prea multe. Nu daţi niciodată date personale (nume, adresa) sau fotografia celor cu care corespondaţi pe Internet! Nu stabiliţi întâlniri cu persoane pe care le cunoașteţi doar de pe Internet! Aveți încredere în instinctele voastre: dacă cineva vă face să vă simțiți inconfortabil, ieșiți de pe internet! Niciodată nu achiziționați produse de pe internet fără știrea sau încuviințarea părinților! Respectați mereu recomandările în privința navigării pe Internet date de părinți sau profesori – ele sunt făcute pentru siguranţa voastră!

Dacă ieşiţi la joacă:

Înainte de a pleca undeva cereţi voie părinţilor sau bunicilor, spunându-le unde mergeţi, cu cine, cum ajungeţi acolo şi când vă întoarceţi! Nu afişaţi la vedere cheia de la intrare în locuinţă, bani, bijuterii sau telefonul mobil! Încercaţi să fiţi mereu cu copii de vârsta voastră şi evitaţi să vă jucaţi sau să mergeţi undeva singuri! Nu vă îndepărtaţi de locurile pe care le cunoașteţi, s-ar putea să nu mai știţi să vă întoarceţi! Strada este periculoasă! Găsiţi alte locuri de joacă şi staţi departe de stradă! Atunci când ieşiţi cu bicicleta sau rolele, aveţi mare grijă pe unde mergeţi! În nici un caz pe şosea. Aveţi grijă să nu fiţi loviţi de alte persoane şi să nu traversaţi strada decât pe la semafor sau pe la trecerea de pietoni, aşa cum aţi învăţat. Nu mergeţi singuri să cumpăraţi ceva, mai ales după lăsarea întunericului! Nu intraţi în scara blocului sau în lift cu persoane pe care nu le cunoaşteţi! Nu discutaţi cu persoane străine despre voi, cum vă cheamă, unde locuiţi! Nu plecaţi niciodată cu persoane străine, chiar dacă vă promit ca vă vor da bani sau un cadou! Nu vă apropiaţi şi nu urcaţi în autoturismele unor persoane necunoscute! Dacă un copil mai mare sau adult se poartă urât cu voi, vă vorbeşte urât sau vă ameninţă cereţi imediat ajutor de la cei din jur, chiar dacă nu îi cunoaşteți! Aveţi curaj să spuneţi NU necunoscuţilor. Trebuie să ştiţi că pentru a scăpa de un pericol care vă ameninţă puteţi ţipa, fugi sau chiar lovi.

Atunci când plecaţi cu părinţii/rudele în vacanţă:

În locuri aglomerate, nu vă îndepărtaţi de părinţi/rude! Cereţi întotdeauna voie atunci când plecaţi undeva! Nu vă apropiaţi atunci când sunteţi singuri de lacuri, râuri, canale, piscine sau orice altă sursă de apă! Asigurați-vă că știţi numele, numărul de telefon al părinților/rudelor și numele hotelului în care staţi! În cazul în care v-aţi rătăcit, nu încercaţi să vă căutaţi singuri părinții. Staţi într-un loc unde puteţi fi văzuţi. Apelaţi la un polițist, salvamar, o vânzătoare sau un adult însoțit de un copil.

În spaţiile de cazare:

Nu permiteţi persoanelor străine sau cunoscute ocazional accesul în cameră! Nu stabiliţi relaţii de prietenie cu orice persoană care pare sociabilă! De cele mai multe ori, infractorii pozează în persoane „binevoitoare” care vor să vă ajute. La plecarea din cameră ori pe timpul nopţii, asiguraţi atât uşa de acces în cameră, cât şi uşa de la balcon şi ferestrele! Evitaţi să lăsaţi bunuri de valoare pe balcon, la vedere! Nu aprindeţi focul în apropierea locurilor de cazare, pe terenuri virane acoperite de vegetaţie uscată, mai ales atunci când acestea sunt amplasate în apropiere de păduri, plantaţii sau obiective cu risc ridicat de incendiu!

La munte:

Nu vă aventuraţi pe trasee montane nemarcate sau cu grad ridicat de periculozitate, mai ales dacă nu aveţi echipamentul necesar!  Evitaţi ca lăsarea întunericului să vă prindă pe munte!  Nu vă îndepărtaţi de grupul din care faceţi parte, riscaţi să vă rătăciţi! Anunţaţi familia unde vreţi să mergeţi şi când vreţi să vă întoarceţi!

Pe plajă:

Atragem atenţia copiilor care îşi petrec vacanţa pe litoral să nu se aventureze la distanţă mare de ţărm şi să nu utilizeze ambarcaţii neadecvate pentru navigaţie, în special când vremea este nefavorabilă. • Solicitaţi, ori de câte ori este nevoie, sprijinul poliţiştilor pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice în staţiunile de pe litoral! Luaţi cu voi numai sumele strict necesare unor plăţi curente! Evitaţi taxiurile fără însemne de firme sau fără aparate de taxare! Supravegheaţi-vă în permanenţă bunurile, mai ales în locurile aglomerate sau în mijloacele de transport în comun. Refuzaţi să participaţi la jocurile de noroc de pe stradă! Veţi fi întotdeauna păcăliţi şi vă veţi pierde banii.

Pentru o călătorie în siguranţă cu trenul și alte mijloace de transport în comun trebuie să respectaţi un minimum de recomandări:

Nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp; • nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele persoanelor necunoscute; • nu purtaţi ostentativ bijuterii sau alte obiecte de mare valoare; • la plata legitimaţiilor de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o deţineţi asupra voastră; • nu apelaţi la servicii neautorizate de transport bagaje sau persoane, chiar dacă acestea vi se par mai ieftine; • evitaţi ”prieteniile” ocazionale şi nu vă lăudaţi cu bunurile sau valorile pe care le aveţi asupra voastră ori cu ce v-ați cumpărat, în dialogurile cu ceilalţi călători; • cereţi să vi se prezinte şi verificaţi cu atenţie legitimaţiile persoanelor care îşi declină calităţi oficiale; reţineţi numele acestora şi instituţia din care fac parte. Vacanță Plăcută! (M.T.)

Articolul precedentAtenție, șoferi: trafic îngreunat pe drumurile naționale din Neamț!
Articolul următorArsenalul din Pădurea Nemţişor scos la „lumină”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.