0:00

După o şedinţă de mai bine de 5 ore, Tribunalul Neamţ a decis, joi seara, să-i aresteze pe patronii celor două pensiuni-bordel “răscolite” de DIICOT. “Admite propunerea formulată de parchet. În temeiul art. 226 raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Pachiţanu Daniela, Brînzei Constantin, Costea Emilia şi Crăciun Luminiţa Iulia, pentru o perioadă de câte 30 zile”, se arată în minuta instanţei.

Imediat ce au aflat soluţia, toţi cei 4 au contestat măsura dispusă împotriva lor şi urmează ca dosarul să fie trimis la Curtea de Apel Bacău, care va decide dacă îi păstrează pe proxeneţi după gratii. Anchetatorii au dezvăluit, ieri, că printre clienţii pensiunilor “Red Rock” şi “Dana” se numărau procurori, poliţişti, oameni cunoscuţi, cu funcţii importante, dar şi ziarişti, ca să fie toată lumea mulţumită. Ei nu vor putea fi acuzaţi de comiterea vreunei infracţiuni – nici măcar de “act sexual cu minori”, pentru că pot invoca faptul că nu au cerut buletinul fetelor, să vadă câţi ani au. Însă clienţii vor avea calitatea de martori în dosar, aşa că va fi interesant de urmărit câtă lume bună va avea “un pic de treabă” la parchet în zilele următoare.

Gruparea de proxeneţi, nu doar a celor 2 arestaţi acum, ci şi cea a unei femei din Pângăraţi, care este arestată la domiciliu, este monitorizată de aproape doi ani şi din pricina calităţii unora dintre clienţii. Anchetatorii au vrut să se asigure că nu este vorba despre “accidente”, ci despre o reţea care funcţiona organizat, pănă la nivel de detaliu. Dacă “Red Rock” are şi baruri prin mai multe locuri din oraş, Pensiunea “Dana”, situată pe o coastă de deal, la capătul unei alei de peste 100 de metri, asigura discreţia necesară unei astfel de “activităţi”. De altfel aproape zilnic erau văzute taxiuri cu câte două, trei fete duse la “program”.

În acte, atât firma lui Constantin Brînzei, cât şi cea a Danielei Pachiţanu merg de la linia de plutire la pierderi de câteva zeci de mii de lei pe an, aşa că singura ipoteză asupra proveninţei celor 20.000 de lei, găsiţi la percheziţiile de miercuri seara, a fost prostituţia. Făcută cu grijă, pe baza preferinţelor şi cerinţelor clienţilor, de care depindea întreaga afacere. Numai că de la regula de aur “clientul nostru, stăpânul nostru” s-ar putea ajunge liniştit la “clientul nostru, duşmanul nostru”, în funcţie de cât de vorbăreţ va fi fiecare la audieri. (C. MIRCEA)

Articolul precedentCardul de sănătate, la pachet cu dezavantaje
Articolul următorTrei, Doamne și toți trei…!

3 COMENTARII

  1. ARSENE , altii mai conteaza ?! DEPUTATUL si cu altii ar fi trebuit sa se gandeasca la o varianta ,care sa legalizeze prostitutia . SA vedeti atunci cati or sa se ingramadeasca pentru ca s au plictisit de LUCRU VECHI .DIN cand in cand mai trebuie cate o VARIATIE ,o schimbare ,vrei cva nou .

  2. Se stia de bordelul asta de ani de zile……aia care erau clienti erau si protectorii bordelului…..Asa ca sa se schimbe calitatea din martori in complici!

Comentariile sunt închise.