pistol 02Casele de amanet, chiar şi cele din comune, sunt un adevărat magnet pentru hoţi. Lucru demonstrat încă o dată de un furt petrecut ieri, în comuna Holboca, din judeţul Iaşi. Poliţiştii Secţiei nr. 1 Rurală au prins în flagrant delict doi bărbaţi, de 25 şi 38 de ani, când ieşeau dintr-un amanet din comună după ce furaseră mai multe bunuri, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie.

Pentru a-i opri, unul dintre poliţişti a efectuat un foc de armă în plan vertical şi i-a somat să stea pe loc.

„În urma continuării cercetărilor, a fost identificat un al treilea tânăr bănuit de comiterea faptei. Prejudiciul total cauzat de aceştia este de aproximativ 26.000 de lei, fiind recuperat de poliţişti în proporţie de 85%.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 11 ianuarie, cei trei tineri bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore“, a precizat agent de poliţie Ioana-Laura Bîlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Astăzi, 12 ianuarie, cei trei suspecţi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi pentru luarea măsurilor legale.

Angela Croitoru

Articolul precedentTrei suspecți într-un caz de furt din Roman prinși la Focșani
Articolul următorPatru ani de închisoare pentru ultraj şi furt de lemne
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.