Hărnicia poliţiştilor le face unora sărbătorile nefericite.
Vineri, 4 decembrie, oamenii de ordine din Iaşi au reţinut două persoane urmărite internaţional de autorităţile din Germania, pentru furt calificat şi constituirea unui grup infracţional organizat, se precizează într-un comunicat de presă.
“Bărbatul, de 40 de ani şi femeia, de 41 ani, ambii din Iaşi, erau bănuiţi de săvârşirea, în perioada 2011-2014, de infracţiuni de furt calificat din poşete buzunare si societăţi comerciale şi constituirea unui grup infracţional organizat”, se precizează în comunicat.
Persoanele au fost prezentate Curţii de Apel Iaşi, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 15 zile. Până la definitivarea procedurilor de predare către autorităţile din Germania, aceştia au fost introduşi în arestul IPJ Iaşi.
O zi mai târziu, pe 5 decembrie, polițiștii au depistat şi un bărbat condamnat la 5 ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. În vârstă de 25 de ani, acesta îşi stabilise domiciliul în Israel. Bărbatul fusese condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, pentru comiterea, în anul 2013, a infracțiunii de tentativă de omor. Tânărul a fost introdus în penitenciar, pentru executarea pedepsei. (ZCH NEWS)