vama albitaUn poliţist şi un vameş au dat de mari necazuri din cauza unor butaşi de viţă-de-vie. Potrivit procurorilor DNA Iaşi, Dănuţ Prepeliţă (inspector vamal) şi Alberto-Remus Chiriac (poliţist de frontieră), care sunt trimişi în judecată, în stare de libertate, se fac vinovaţi de “săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”.

Povestea, în accepţiunea anchetatorilor este următoarea: “La data de 28 aprilie 2014, inculpaţii Chiriac Alberto-Remus şi Prepeliţă Dănuţ, cu intenţie, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu referitoare la controlul frontierei de stat a României prin permiterea intrării pe teritoriul ţării a unui autovehicul înmatriculat în Republica Moldova, care conţinea cantitatea de 12.950 butaşi de viţă-de-vie, fără convocarea prealabilă a specialiştilor Inspectoratului de carantină fitosanitară vamală Albiţa, (introducerea acestor produse în România fiind interzisă de dispoziţiile cuprinse în HG nr. 563/2007). Prin această acţiune a inculpaţilor au fost vătămate interesele legitime ale instituţiei mai sus menţionate, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru conducătorul autovehiculului, constând în cei 12.950 butaşi de viţă-de-vie, în valoare de minim 77.700 lei”, conform comunicatului DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vaslui. (ZCH NEWS)

Articolul precedentCurtea de Apel Bacău o ţine în celulă pe profesoara criminală
Articolul următorTrei Parale la Piatra Neamţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.