Poliţist decedat în accident pe Litoral

Un poliţist din judeţul Vaslui a murit, joi, 27 iulie, la miezul nopţii, în urma unui accident rutier pe Litoral, informează Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

Agentul șef adjunct de poliție Ioan Colinel Hrisu era detașat la Biroul de Poliție Vama Veche, din județul Constanța, şi se afla în timpul serviciului.

„Polițistul conducea o autospecială de serviciu, iar la ieșirea de pe un drum lateral, dinspre plaja 2 Mai către DN 39, a fost lovit din spate de un autoturism. În urma impactului, cele două autoturisme au fost proiectate în afara părții carosabile, polițistul a încetat din viață, iar jandarmul care se afla alături de acesta, în autospecială, a fost rănit. De asemenea, în urma accidentului rutier, atât conducătorul celuilalt autoturism, cât și o pasageră din acesta, au fost răniți”, precizează IGPR.

Ioan Colinel Hrisu, în vârstă de 53 de ani, era căsătorit și avea trei copii. „Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate!”, mai transmite IGPR. (ZCH NEWS; FOTO: Ziua de Constanţa; Facebook)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...