”Cum nu vii tu, Țepeș, Doamne” scris-a Eminescu la vremea lui, parcă previzionar fiind cu ceea ce avea să se întâmple, peste ani și ani, cu țara, râul, ramul… Privind azi la ce se întâmplă în lumea politică, din România în general și din Neamț în special, s-ar zice că Eminescu e mai actual ca oricând. Și n-o zicem numai noi, epigonii, ci chiar cei care, din diversele funcții pe care le dețin, au în mâini pâinea și cuțitul bunului (sau răului) mers al județului.
Ieri, chiar de ziua poetului național, am chestionat o seamă de conducători, din prima sau a doua linie, nu doar la capitolul culturii lor literare, ci îndeosebi la simțul pragmatic. I-am cercetat cât de bine sunt ancorați în realitățile pe care ni le-au promis frumoase, dar pe care le conduc așa cum sunt. I-am întrebat ce versuri eminesciene ilustrează, în opinia fiecăruia, tabloul actual al județului Neamț, din punct de vedere politic, social, economic și… ce-o mai fi. (I. CĂLIN)
* Culiță Tărâță, președinte CJ Neamț – variațiuni pe aceeași temă
Azi, când patimilor proprii muritorii toţi sunt robi,
Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi
Idolului lor închină, numind „mare” pe-un pitic
Ce-o beşică e de spumă într-un secol de nimic.
Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate
Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece…
Nu te prinde lor tovarăş,
Ce e val, ca valul trece
* Dan Manoliu, vicepreședinte CJ Neamț – aceleași preferințe (ori același consilier de imagine) ca Șefu’
Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.
* Adrian Grigoraș, viceprimar Piatra Neamț – dovada că ”P” vine de la profund în PPDD
Căci acelorași mijloace
Se supun câte există,
Și de mii de ani încoace
Lumea-i veselă și tristă;
Alte măști, aceeași piesă,
Alte guri, aceeași gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă.
* Aurelia Simionică, viceprimar Piatra Neamț – drumul spre lumină
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
* Vlad Angheluță, subprefect de Neamț – socoteli lirice chiar în ziua când a preluat atribuțiile de prefect, din motive de accident al șefului
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
* Daniela Soroceanu, secretarul județului – legea administrației lirice
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?…
Tu așază-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine
Nici încline a ei limbă
Recea cumpănă-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naște
Și o clipa ține poate;
Pentru cine o cunoaște
Toate-s vechi si nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul și pe patru,
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se cearta,
Tu în colț petreci în tine
Și-ntelegi din a lor arta
Ce e rău şi ce e bine.
* Emilia Arcan, vicepreședinte CJ Neamț, gândind la colegii de partid care îi poartă grija la televizor
La același șir de patimi deopotrivă fiind robi
Fie slabi, fie puternici, fie genii sau neghiobi!
Unul caută în oglindă de-și buclează al său păr,
Altul caută în lume și în vreme adevăr,
De pe galbenele file el adună mii de coji,
A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj;
Iară altu împarte lumea de pe scândura tărăbii.
Pentru toti cei de mai sus
Cind vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca
Numai banul il vineaza si cistigul fara munca
Azi, cind fraza lustruita nu ne poate insela,
Astazi altii sint de vina, domnii mei, nu este-asa?
Prea v-ati aratat arama, sfisiind aceasta tara,
Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,
Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni, de obicei,
Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti- niste misei!
Da,cistigul fara munca, iata singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lasati macar stramosii ca sa doarma-n colb de cronici;
Din trecutul de marire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Tepes doamne, ca punind mina pe ei,
S-ai imparti in doua cete: in smintiti si in misei,
Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni,
Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!
Acelorasi……….
Spuma asta-nveninata, asta plebe, ast gunoi
Sa jung-a fi stapina si pe tara si pe noi!
Tot ce-n tarile vecine e smintit si stirpitura,
Tot ce-i insemnat cu pata putrejunii de natura,
Tot ce e perfid si lacom, tot Fanarul, toti ilotii,
Toti se scursera aicea si formeaza patriotii,
Incit fonfii si flecarii, gagautii si gusatii,
Bilbiiti cu gura strimba sunt stapinii astei natii!
Voi sunteti urmasii Romei? Niste rai si niste fameni!
I-e rusine omenirii sa va zica voua oameni!
Si aceasta ciuma-n lume si aceste creaturi
Nici rusine n-au sa ieie in smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocara,
Indraznesc ca sa rosteasca pin’ si numele tau…tara!
––––––––––––––––––––––––––-
Or sa vie pe-a ta urma in convoi de-nmormintare
Splendid ca o ironie, cu priviri nepasatoare…
Iar desupra tuturora va vorbi vrun mititel
Nu slavindu-te pe tine… lustruindu-se pe el…..
”
Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine
Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri,
Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,
Cu izvoare-ale gândirii şi cu râuri de cântări.
………………………………………………………..
Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,
Ce tablourile minte, ce simţirea simulează,
Privim reci la lumea asta – vă numim vizionari.
O convenţie e totul; ce-i azi drept mâine-i minciună;
Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună,
Aţi visat zile de aur pe-astă lume de amar.
…………………………………………………….
Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită
Unor lucruri n’existente; carte tristă şi-ncâlcită,
Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.
Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate.
Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea.
Rămâneţi dară cu bine, sunte firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, –
Toate-s praf… Lumea-i cum este… şi ca dânsa suntem noi. ”
Mihai Eminescu – „Epigonii”