Poliţia Locală Piatra Neamţ speră la un sediu nou şi mult mai spaţios. Perspectiva nu este imposibilă şi este trecută pe agenda Primăriei Piatra Neamţ, însă lipsa fondurilor va face ca aşteptarea să fie lungă. Potrivit directorului Poliţiei Locale Piatra Neamţ, Eugen Pancu, sediul în care funcţionează instituţia în prezent este subdimensionat, iar spaţiile unde se derulează procesul de monitorizare  este inadecvat.

politia locala sediu“Noi sperăm să ne mutăm în actualul sediu al Direcţiei de Taxe şi Impozite pentru că Taxele şi Impozitele ar trebui să se mute la Mall Forum Center, la piaţă. Acolo spaţiul ar fi corespunzător pentru a putea organiza activitatea de monitorizare a camerelor din oraş, se poate amenaja un perete cu monitoare şi dispeceratul unde se face monitorizarea. Acest lucru se preconizează să se întâmple dacă vor exista şi fondurile necesare până la sfârşitul acestui an”, a precizat Eugen Pancu.

Reprezentanţii Primăriei Piatra Neamţ spun că, deşi e de dorit o astfel de mutare, în ideea că în oraş se vor monta începând din acest an câte 25 de camere de supraveghere până se ajunge la 100 de astfel de unităţi de monitorizare, procesul poate fi de durată din lipsa banilor pentru investiţii.

“Da ne dorim acest lucru şi este trecut în agenda Primăriei pe anul 2018. Mai ales că spaţiul de la Taxe şi Impozite este adecvat pentru montarea  aparaturii necesare pentru urmărirea camerelor de supraveghere din oraş. Dar pentru a putea muta Direcţia de Taxe şi Impozite la Mall Forum trebuie făcute nişte investiţii, iar banii de la buget sunt puţini”, a declarat Bogdan Gavrilescu, viceprimar al municipiului Piatra Neamţ.

Încă de la înfiinţare, Poliţia Locală Piatra Neamţ îşi desfăşoară activitatea în spaţiul de pe strada Viforului, iar monitorizarea camerelor de supraveghere din oraş se face în spaţii care au avut iniţial destinţia de spaţii pentru locuit. (E.C.)

Articolul precedentGripa și virozele bat în retragere
Articolul următorAJF Neamţ: Returul în L4 şi L5 începe sâmbătă, 17 martie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.