Gripa și virozele bat în retragere

Mai puțini bolnavi sunt diagnosticați cu boli de sezon, dar pneumonia continuă să afecteze sute de nemțeni. Vârful sezonului a fost depășit, după ce numărul bolnavilor cu viroze a ajuns la 2.072 săptămâna trecută, din care doar 43 au avut nevoie de internare, față de aproape 2.600 de cazuri în săptămâna precedentă, din care 40 de pacienți internați.

„Numărul de pneumonii raportate a fost de 631, cu 162 de pacienți internați, tendință în scădere față de săptămâna precedentă, când s-au înregistrat 786 de cazuri cu 195 de internări”, a declarat dr. Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Neamț.

Gripa și virozele bat în retragereÎn două săptămâni, numărul bolnavilor cu viroze a scăzut cu aproape 1.000. Tot săptămâna trecută au fost diagnosticate cu gripă 17 persoane și a fost înregistrat decesul unui pacient de 56 de ani, nevaccinat antigripal, cu afecțiuni cronice, care a fost transferat în 20 februarie cu elicopterul la Spitalul de boli infecțioase Iași.

Întrucât sezonul îmbolnăvirilor nu s-a terminat, medicii recomandă, în continuare, respectarea măsurilor minime de protecție, prin spălarea repetată a mâinilor cu apă și săpun, evitarea pe cât posibil a aglomerațiilor, iar de la primele simptome de gripă sau viroze să nu se recurgă la automedicație, ci să se meargă la medicul de familie. DSP Neamț are în evidență 26.302 nemțeni care s-au imunizat împotriva gripei până acum. La medicii de familie din Neamț mai există, totuși, 50 de doze de vaccin antigripal disponibil. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...