Poliţia în căutare de substanţe periculoase în Neamţ şi alte 19 judeţe

politia-insecticidPoliţişti din 20 de judeţe (între care şi Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui) au acţionat, în perioada 5 octombrie – 10 noiembrie, pentru prevenirea și sancționarea faptelor de natură penală și contravențională la regimul substanțelor și deșeurilor periculoase, se precizează într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

S-au efectuat verificări și controale la 300 de operatori economici care dețin, produc sau efectuează operațiuni cu substanțe și/sau deșeuri chimice periculoase.

“În urma acțiunii, au fost constatate 60 de infracțiuni, dintre care 39 prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, 9 infracțiuni de trafic de substanțe toxice, prevăzute de Codul Penal, 11 infracțiuni prevăzute de Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor și o infracțiune la Legea 111/1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare. De asemenea, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 278.000 de lei, pentru alte nereguli constatate. Totodată, au fost indisponibilizate în vederea confiscării 16.016 kg. și 95 de litri de substanțe periculoase, 1.300 de tablete de fosfură de aluminiu, substanță clasificată ca fiind foarte toxică și 3,3 kg. de mercur. Au mai fost identificate și repuse în circuitul legal aproximativ 1.757.232 de kg. și 1.206 de litri de deșeuri periculoase”, potrivit informării IGPR.

Celelalte judeţe vizate de controale au fost: Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Covasna, Galați, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Satu-Mare, Sălaj și Vrancea. (ZCH NEWS; FOTO: IGPR)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...